E mare lucru să-ți iubești meseria, dar asta nu îți garantează mereu împlinirea profesională. Relația ta cu job-ul depinde într-o mare măsură de calitatea vieții. Degeaba muncești cu pasiune, dacă locul în care trăiești nu te încântă.

Din acest paradox se naște trendul nomadului digital. Un antreprenor din SUA povestește cum cariera lui se apropie de perfecțiune, după ce, în 2019, a lăsat San Diego pentru Bali.

“Calitatea vieții în Bali este uimitoare. Cu suma pe care o plătești în San Diego sau orice alt oraș mare, aici trăiești o viață de lux. Venitul meu a crescut treptat de când m-am mutat în Bali. Cheltuielile mi s-au redus considerabil. Nu mai am grija banilor.

Conduc o agenție de social media marketing și găzduiesc cele mai mari conferințe virtuale și fizice pentru nomazii digitali. În timp ce mă bucur de viață în acest loc superb, am acea bunăstare care îmi permite să-mi dezvolt business-ul. Când ai mintea limpede, inima ta bate pentru ce îți dorești și te simți bine, atunci obții rezultate bune pentru clienți și pentru colegi”
, a declarat Olumide Gbenro, nomad digital.

În cazul lui Olumde, viața de nomad a devenit una stabilă. Asta pentru că s-a îndrăgostit de Bali. Cu un venit de peste 11.000 de dolari pe lună din propria agenție de marketing și cheltuieli necesare de până în 2.500 de dolari, antreprenorul face economii consistente. Dar recunoaște că trecerea la un mediu nou poate să vină cu situații dificile.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

“Când m-am mutat în Bali am fost depresiv timp de 2 luni. Eram înconjurat de un peisaj superb cu palmieri, ca în fotografiile pe care le postau prietenii mei din vacanțele lor, dar nu aveam prieteni aici. Am locuit într-un spațiu mic din care ieșeam foarte rar. Totul s-a schimbat când m-am mutat într-un apartament frumos cu vedere la ocean și cea mai mare ambiție a mea era să-mi construiesc viața pe care mi-o doream”, a declarat Olumide Gbenro, nomad digital.

Există și români atrași de această idee. Antreprenorul Mircea Vădan a descoperit viața de nomad digital în Guatemala, unde se bucură de o priveliște unică în fiecare zi de muncă. S-a mutat acolo în pandemie și spune că sunt condiții similare cu cele din România. Mircea este manager al agenției de consultanță Activize, care ajută startup-uri europene să crească.

“Cu siguranță e ceva foarte interesant, mai ales pentru oamenii care au petrecut foarte mult timp în birou, pentru că ai șanse să fii în natură, ai șansă să fii într-un alt context, într-un alt mediu care te ajută să te simți mai bine și poate chiar să fii mai productiv. Prin faptul că ai un balans al vieții profesionale cu cel al vieții personale, fiind activ doar online”, a spus Mircea Vâdan, program manager Activize Tech.

Din decembrie 2021 România s-a alăturat statelor europene care acordă viză nomazilor digitali. Condiția? Nomazii trebuie să obțină venituri de peste 3.000 de euro din companii care nu activează în țara noastră. Această măsură i-ar putea atrage pe străini, dar e benefică și pentru hotelurile afectate de restricții.

“România are un avantaj destul de bun în perspectiva asta pentru că, pe de-o parte viteza internetului e relativ bună și acces 3G din marea parte a țării. Locații foarte frumoase în munți sau în natură de care mulți nomazi digitali din vestul Europei pot fi interesați”, a spus Mircea Vâdan, program manager Activize Tech.