Sunt foarte multe lucruri pe care le țin doar pentru mine pentru că nu se pupă neapărat cu mediul de business, ca să spun așa. Sunt lucruri la nivel micro, dar cred că marea majoritate în ceea ce privește business-ul începe să-și mute viața cu totul într-acolo și, dacă mă întrebați pe mine, nu-i neapărat un lucru de bun augur pentru că în perioadele astea mai puțin plăcute, urmăream acum tot ce urmează să se întâmple, mai ales cu business-urile mici și mijlocii. Dacă nu ai o anduranță ieșită din comun, clachezi în momentele astea. Să se întâmple ce s-a întâmplat acum e ca și cum alergi un măr atunci pe la kilometru treizeci se spune că de fapt, a spus Cosmin Tronaru la Aleph Business.

Cum se regăsește pleasure în business pentru tine?

Cred că prin parteneri. Din punctul meu de vedere, business-ul devine pleasure în momentul în care partenerii pe care îi ai au aceleași principii și valori pe care le ai și tu. Cred că la asta se rezumă cel mai mult pentru că dacă nu se întâmplă treaba asta, mai devreme sau mai târziu, lucrurile cedează, a povestit Cosmin Tronaru la Aleph Business.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU