Mai mult de patru din zece români cred că un sistem hibrid, cu 3-4 zile pe săptămână de muncă de la birou, va domina anul 2023, iar mai mult de un sfert mizează pe sistemul cu 1-2 zile pe săptămână la birou, arată un studiu.

În acelaşi timp, un sfert dintre angajaţi cred că munca exclusiv de la birou va fi preponderentă în acest an şi doar 7% pariază pe munca exclusiv remote, se arată într-un sondaj realizat de Genesis Property, în rândul a 1.031 de respondenţi din toată ţara.

Rezultatele studiului relevă că principalul beneficiu al prezenţei fizice este interacţiunea în persoană cu colegii, iar 90% dintre respondenţi consideră că facilităţile de la birou eficientizează comunicarea internă. Acelaşi procent (90%) este asociat persoanelor care cred că existenţa unor spaţii dedicate socializării şi timpului liber ajută la integrarea mai facilă în colectiv şi la consolidarea echipelor, dar şi la un echilibru mai bun între viaţa profesională şi cea personală. De asemenea, 8 din 10 respondenţi consideră că astfel de spaţii le pot economisi timp.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Principalele aşteptări ale românilor faţă de angajatori sunt ca aceştia să creeze condiţii mai bune de lucru la birou, ca spaţiu şi facilităţi (48,7%), să ofere mai multe opţiuni de petrecere a timpului liber alături de colegi (32,1%) şi să ajute angajaţii să se integreze mai bine în echipă (26,4%).

Jumătate din angajaţi vor parcuri şi spaţii verzi lângă birou, peste o treime mizează pe zone pentru activităţi de recreere, şi mai bine de un sfert vor, în proximitate, zone de restaurante şi cafenele.

În ceea ce priveşte şansele crescute ale angajaţilor care vin la birou la promovare sau la o mărire de salariu, părerile românilor sunt împărţite: 15,2% sunt siguri de acest lucru, 37,5% spun că există o probabilitate, 33,2% spun că probabilitatea este ca acest lucru să nu se întâmple, iar 13,9% sunt siguri că prezenţa la birou nu va aduce şi sporul salarial.