Ministerul Finanţelor (MF) a atras 853,9 milioane lei şi, respectiv, 162,7 milioane euro, (valori însumând 1,65 miliarde lei – 336,3 milioane euro) prin a zecea ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populaţie (Fidelis) derulată în ultimii trei ani prin sistemele Bursei de Valori.

Astfel, valoarea celor zece runde de finanţare derulate în ultimii trei ani la BVB de către Ministerul Finanţelor se apropie de 15,2 miliarde lei (3,1 miliarde euro).

„Parteneriatul statului român cu instituţiile pieţei de capital oferă o platformă stabilă pentru economiile şi investiţiile persoanelor fizice care participă la emisiunile lansate în cadrul Programului FIDELIS. Continuitatea prin ediţii trimestriale, condiţiile avantajoase, precum şi mecanismele bine dezvoltate ale sindicatului de intermediare şi ale Bursei, atrag cu fiecare nouă emisiune noi investitori şi oferă oportunităţi de reinvestire clienţilor care au accesat astfel de instrumente încă de la relansarea lor în 2020. Din cele patru ediţii Fidelis oferite în acest an, oferta lunii decembrie, în care investitorii au plasat aproximativ 1,7 miliarde lei echivalent, reprezintă al doilea succes al anului după oferta lunii aprilie. Sumele importante investite în acest an, de aproximativ 6 miliarde lei echivalent, reflectă atât încrederea investitorilor în capacitatea statului român de a oferi instrumente sigure şi avantajoase, dar şi încrederea că banii lor sunt pe mâini bune, partenerii noştri fiind implicaţi cu profesionalism în derularea acestui proiect”, a declarat Adrian Câciu, Ministrul Finanţelor.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

„Reluarea emisiunilor de titluri de stat Fidelis, în august 2020, a fost de bun augur atât pentru Statul Român, cât şi pentru investitori şi piaţa de capital şi, totodată, demonstrează cooperarea fructuoasă dintre Stat şi Bursă, fiind un parteneriat benefic pentru toţi cei implicaţi. Cele peste 3 miliarde euro atrase de Ministerul Finanţelor prin emisiunile de stat Fidelis reprezintă 60% din valoarea cumulată a tuturor rundelor de finanţare derulate la BVB în ultimii trei ani, de 5,1 miliarde euro. Acest parteneriat nu se rezumă doar la titlurile de stat Fidelis, ci trebuie să amintim câteva rezultate obţinute numai în acest an, respectiv schimbarea sistemului de taxare a câştigului pe piaţa de capital, dar şi Strategia de dezvoltare a pieţei de capital”, a declarat Radu Hanga, Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.

Oferta primară de vânzare a titlurilor de stat FIDELIS a fost intermediată de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager şi Intermediar) şi Banca Transilvania (Grup de Distribuţie), precum şi Alpha Bank România, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale (Intermediari). De asemenea, titlurile de stat au putut fi cumpărate şi prin 8 participanţi eligibili.

În cadrul acestei oferte, derulată în perioada 5 – 19 decembrie, românii au plasat peste 10.700 de ordine de subscriere atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât şi pentru cele în euro.

Veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital nu sunt impozabile. Pragul minim de subscriere a fost de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro. În emisiunea de titluri de stat FIDELIS au putut investi persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta de peste 18 ani până la data închiderii ofertei, inclusiv.