România încheie 2022 cu un deficit comercial record, de 34,09 miliarde euro, cu 10,4 miliarde euro peste nivelul din anul anterior, un plus de 44%. În criza economică din 2008, deficitul a ajuns la 23,5 miliarde de euro.

Valoric, exporturile de bunuri au atins 91,9 miliarde de euro, plus 23,1% de la an la an. Importurile au urcat până la 126 miliarde de euro, adică plus 28,1% de la an la an.

Cele mai ridicate niveluri ale deficitului comercia au fost înregistrate la alimente, maşini şi echipamente pentru transport, produse manufacturate, combustibili şi produse chimice.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Am discutat subiectul cu Adrian Codirlașu, vicepreședinte CFA România.

“Da, deficitul comercial este mare, mult peste nivelul de atenție pentru economie și a fost cauzat, aș spune, de trei factori. Cel mai important – prețurile la energie și la alimente, care au fost mari pe parcursul anului trecut din cauza războiului din Ucraina. Apoi deficitul bugetar – un deficit bugetar creează cerere și, implicit, creează deficit extern. Și pe locul trei aș pune și aprecierea în termeni reali a leului care a făcut, să zicem, mai puțin competitivă economia românească.

Aș merge pe cele trei puncte care au dus la această evoluție și în acest an riscăm să avem un deficit de concurență undeva spre 10% din PIB, care este mare. 5% este nivelul de atenție pentru economie.”, a povestit Adrian Codirlașu, vicepreședinte CFA România.