Ministerul Finanţelor lansează în ianuarie titluri Tezaur cu maturităţi de 1,2 şi 3 ani cu dobânzi majorate, în încercarea de a încuraja plasamentele pe termen lung.

Potrivit Ministerului Finanţelor, începând de marţi, 3 ianuarie 2023, românii pot investi în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1, 2 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 7,35%, 7,60%, respectiv 8,00%.

„Pentru creşterea atractivităţii şi încurajarea plasamentelor pe termen mai lung dobânzile oferite pentru cele trei maturităţi au fost majorate, faţă de nivelul pieţei secundare a titlurilor de stat, cu 0,25% pentru 1 an, 0,36% pentru 2 ani şi respectiv 0,48% pentru scadenţa de 3 ani”, a transmis ministerul.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

În 2022, românii au investit peste 12 miliarde lei prin 283.000 de subscrieri în instrumente de 1, 2, 3 şi 5 ani remunerate cu dobânzi situate între 4.5% şi 9.15%.

Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată.

Titlurile de stat pot fi cumpărate între 3 şi 24 ianuarie 2023 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV, între 3 şi 25 ianuarie 2023 de la unităţile Trezoreriei Statului, iar între 3 şi 24 ianuarie 2023 în mediul urban şi 3–23 ianuarie 2023 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.