Liderii Emiratelor Arabe Unite (EAU) şi Egiptului au participat marţi la ceremonia de semnare a unui acord pentru dezvoltarea unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene onshore din lume. Parcul va fi construit în Egipt, potrivit unui anunţ al agenţiei de presă a EAU, citat de Reuters.

Memorandumul de înţelegere a fost semnat între firma de energie regenerabilă Masdar din EAU, principalul dezvoltator de energie regenerabilă din Egipt, Infinity, şi Hassan Allam Utilities, se arată în declaraţia de pe agenţia de ştiri WAM.

Masdar, care a investit într-un portofoliu de active de energie regenerabilă cu o valoare combinată de peste 20 de miliarde de dolari şi o capacitate totală de peste 15 GW, a anunţat că noul proiect va fi cel mai mare proiect al său de până acum.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

„Prin acest acord de dezvoltare a celui mai mare proiect al nostru, Masdar este mândră să îşi consolideze contribuţia la obiectivele Egiptului în materie de energie regenerabilă”, a declarat directorul general al Masdar, Mohamed Jameel al-Ramahi.

Acordul a fost semnat marţi în timpul evenimentului COP27 privind clima, care se desfăşoară în oraşul egiptean Sharm El-Sheikh. Emiratele Arabe Unite vor găzdui anul viitor conferinţa COP28.

Când va fi finalizat, parcul eolian va face parte din „iniţiativa coridorului verde” al Egiptului, o reţea care are ca scop să garanteze că energia regenerabilă va reprezenta 42% din mixul energetic al ţării până în 2035.

Proiectul eolian ar permite Egiptului să economisească aproximativ 5 miliarde de dolari din costurile anuale cu gazele naturale, se arată în comunicat.

„Proiectul va permite ţării să economisească cantităţi uriaşe de gaze naturale. Astfel, va avea creştere economică, va reduce emisiile de carbon şi va oferi un acces mai mare la surse de energie durabilă”, a explicat, în comunicat, Mohamed Mansour, preşedintele Infinity Power, societatea mixtă a Masdar şi Infinity.

În aprilie, Masdar şi Hassan Allam Utilities au semnat două memorandumuri de înţelegere cu organizaţii egiptene susţinute de statul egiptean pentru a coopera în vederea dezvoltării unor instalaţii de producţie de hidrogen verde în zona economică a Canalului Suez şi pe coasta mediteraneană.

În prima fază a acestui proiect, va fi dezvoltată şi va fi operaţională până în 2026 o instalaţie de producţie de hidrogen verde, capabilă să producă 100.000 de tone de e-metanol anual pentru alimentarea cu combustibil în Canalul Suez, se arată în comunicat.

Instalaţiile de electroliză ar putea fi extinse până în 2030 pentru a produce 2,3 milioane de tone de amoniac verde pentru export, precum şi pentru a furniza hidrogen verde industriei locale, se mai arată în comunicat.