De câteva luni, coaliția PSD-PNL, guvernul Ciucă și acum guvernul Ciolacu, discută introducerea unui pachet nou de taxe și impozite care să acopere gaura bugetară de 40-50 de miliarde de lei. Public, toți liderii politici spun că nu susțin majorarea taxelor și impozitelor, nu susțin eliminarea facilităților fiscale din IT, construcții, agricultură și industria alimentară, adică practic ceea ce se discută pe la colțuri, pe zvonuri, că s-ar majora taxele și impozitele este o prostie. Dar în spate, tehnicienii de la finanțe și de prin alte ministere lucrează de zor la un pachet de măsuri fiscale care să aducă mai mulți bani la buget. Fără acești bani, România riscă să piardă fondurile europene și riscă să intre într-un derapaj fiscal fără precedent.

Toată lumea spune că înainte să se mărească taxele și impozitele, guvernul Ciolacu ar trebui să reducă cheltuielile bugetare. Dar aceste cheltuieli nu pot fi reduse doar prin niște măsuri izolate cu impact bugetar minim. Iar guvernul are nevoie de 40 de miliarde de lei, nu de un miliard de lei, care s-ar obține prin înjumătățirea secretarilor de stat, prin eliminarea tichetelor de vacanță, prin închiderea unor agenții. La capitolul cheltuieli, sumele mari vin prin reducerea cu 20-30% a aparatului bugetar, o reducere efectivă, nu una pe hârtie.

Iar cealaltă categorie vizează reducerea salariilor bugetarilor în termeni nominali, pentru că în termeni reali salariile au fost reduse de inflație. Exact cum a făcut Băsescu. Dar aceste măsuri nu sunt acceptate politic, pentru că ar înseamna sinuciderea acestei coaliții PSD-PNL. Așa că, nu mai rămâne decât majaoarea taxelor și impozitelor și eliminarea facilităților fiscale. Până când guvernul Ciolacu își va asuma public aceste măsuri, companiile, mediul de business este perpelit la foc mic, la rotisor.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU