Producția de gaze naturale a OMV Petrom a scăzut cu 11% în primul semestru, în linie cu ce şi-a programat compania chiar de la începutul anului, adică 10%. OMV Petrom, unicul producător local de petrol şi gaze, a terminat primul semestru al anului cu o producţie de gaze naturale de 1,7 miliarde de metri cubi. În bugetul pentru 2022 compania şi-a programat pentru anul acesta o producţie de gaze de 3,3 miliarde de metri cubi, cu 10,2% mai mică faţă de cea de anul trecut. În 2004, de exemplu, anul privatizării OMV Petrom, producţia de gaze a companiei era de 6,4 miliarde de metri cubi, arată datele din rapoartele anuale.

Își pierde dolarul supremația? În timp ce datele despre inflația din Europa și SUA au crescut semnificativ luna trecută, Rusia și restul membrilor BRICS, au dezvăluit că liderii din cele cinci mari economii emergente se află în mijlocul „creării unei monede de rezervă internaționale”. Analiştii cred că moneda de rezervă BRICS este menită să rivalizeze cu dolarul american şi cu coșul valutar al Fondului Monetar Internaţional: dolar, euro, yuan, yen și lira sterlină. În grupare vor să mai intre Turcia, Egipt și Arabia Saudită. Ce opțiuni are BRICS pentru noua monedă? Și ce impact va avea adoptarea acesteia pentru tranzacțiile internaționale?

Cursa dobânzilor la depozite se accentuează. Băncile ajung să majoreze lunar dobânzile oferite pentru depozitele românilor. Banca Transilvania a trecut de pragul de 6%, cu o dobândă la depozite de până la 7%, în timp ce BCR tatonează o ofertă promoţională care ajunge la 5,8%. BRD se duce cu dobânzile spre 7% în anumite cazuri. Inflaţia este la un nivel înalt, în iunie a ajuns 15%, iar nivelul dobânzilor ar putea să se ducă spre 10% sau chiar peste, dar în unele cazuri sunt oferte promoţionale sau anumite condiţii pentru a ajunge la cel mai înalt nivel al dobânzilor oferite, scrie ZF.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Deși este prima companie din România care a ajuns pe Wall Street, prin listarea la New York Stock Exchange, UiPath, nu se află încă pe radarul multor investitori de tip „value“. Unii dintre ei argumentează că societatea se va confrunta cu o serie suplimentară de provocări în 2022, chiar dacă a trecut cu bine peste perioada pan­demiei. Deşi a scăzut cu peste 70% de la oferta publică iniţială de anul trecut, acţiunile PATH înregistrează o creştere de circa 50% între jumătatea lunii mai şi finele lunii iulie, potrivit ZF.

Directorii marilor companii spun că strategia lor pentru instabilitatea economică de acum se rezumă la creșterea prețurilor și reducerea costurilor. Inflația domină conversația după ce companiile raportează activitatea și veniturile din ultima perioadă. Chiar dacă prețurile ridicate nu au afectat profitabilitatea încă, așteptările pentru următorul sezon scad.

Avem un nou lider. BT Asset Management depăşeşte Erste Asset Management la activele gestionate şi ajunge pe primul loc în topul administratorilor de fonduri din România. BT Asset Management, companie specializată în administrarea de investiţii, membră a Grupului Financiar Banca Transilvania, a devenit cel mai mare administrator de fonduri mutuale din România, în contextul în care la finele lunii iunie 2022 avea sub gestiune active nete în valoare de 4,5 miliarde de lei, respectiv o cotă de piaţă de 22,8%, scrie ZF.

Donald Trump avertizează că economia Statelor Unite are o situație mai negativă decât recesiunea pentru care trebuie să se pregătească. El spune că din cauza măsurilor fiscale adoptate de administrația Joe Biden, Statele Unite ale Americii ar putea trece printr-o depresiune, adică o recesiune de durată mai mare.

Voyager, compania cripto care tocmai și-a declarat falimentul, refuză propunerea de cumpărare a entității făcută de Alameda și FTX. Avocații Voyager spun că oferta nu este una avantajoasă pentru utilizatori.