Urmăresc în continuare drumul lui Musk către Marte. După achiziția Twitter, pe 26 și 27 aprilie, vinde 4,4 milioane de acțiuni Tesla  în valoare de aproximativ 4 miliarde de dolari. La câteva ore după victoria cu Twitter, Musk spune că muncea din greu pentru a dezvolta un motor de rachetă SpaceX. Deci, ce face Musk după ce termină munca? Merge la muncă. Și, mai are un plan de ceva timp. Vrea să pună conștiința umană într-un corp de robot. Poate așa, arborăm mai repede steagul pe visul lui Musk, Marte.

România deține statutul de cea mai puțin vulnerabilă țară europeană în privința asigurării consumului de gaze, dar titulatura nu corespunde în totalitate cu realitatea. Sistemul românesc de gaze nu este conceput pentru a funcționa fără importuri, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă. Sursele sunt amplasate la distanțe mari de centrele de consum, zăcămintele de gaze au fost epuizate în ultimii 25 de ani, acțiunile statului nu au fost în concordanță cu piața concurențială, legislația nu a fost aplicată corespunzător. Sunt câteva dintre motivele pentru care ideea de independență energetică pare tot mai departe, iar iarna ce va urma, tot mai aproape. Circa 20% din consumul nostru anual de gaz vine de la ruși, care închid deja robinetele către clienții care nu acceptă plata în ruble. Semi-independența pe care o avem nu ne va ține de cald în perioadele reci. Ce soluții avem? Discutăm în câteva clipe la Ce Câștig Azi.

Zuckerberg începe să-și revină. La începutul lunii februarie a pierdut 31 de miliarde de dolari într-o singură zi, după ce fostul Facebook, actual Meta, a raportat prima scădere trimestrială a numărului de utilizatori. Joi, Zuckerberg a recuperat 11 miliarde. Cea mai mare creștere într-o singură zi înregistrată vreodată de Indexul Miliardarilor. Totul din creșterea numărului de utilizatori și a profiturilor peste estimările inițiale. Dar cu 75,9 miliarde de dolari, Zuckerberg e încă departe de cele 252 de miliarde ale lui Musk.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Amazon e puțin încurcat. Are un posibil competitor digital. CEO-ul blockchain-ului de GameFi Bluzelle Networks, a observat că poate folosi blockchainul pentru a optimiza serviciile de stocare de date. Și așa a apărut stocarea descentralizată a datelor. De ce ar putea fi un stres pentru Amazon? Datele sunt stocate în același timp cu realizarea backup-ului, ceea ce face ca serviciile să fie mai ieftine.

România întâmpină cum se cuvine refugiații ucraineni. Asta și când vine vorba de a împărți locul de muncă. 47% dintre respondenţii unui studiu BestJobs nu văd nicio dificultate în a lucra alături de refugiaţii ucraineni. 36% sunt mai rezervați. Spun că nu şi-ar dori să aibă în echipă cetăţeni ucraineni. 17% nu au răspuns. Dintre ei, 25% se simt ameninţaţi de ucraineni. Spun că le-ar putea lua locul de muncă.

Grupul austriac OMV nu are în plan să deschidă un cont în ruble la Gazprombank, dar analizează cerințele Gazprom, își calculează opțiunile și se așteaptă ca noile clauze impuse de ruși să intre în vigoare în cursul lunii mai, spune CEO-ul companiei, Alfred Stern. În contextul tulbure creat de ruși, OMV își pune speranța și în gazele de la Marea Neagră, pe care le așteaptă însă abia peste 5 ani. Parte din ele, pentru că prioritate vor avea România și statele est-europene, explică Stern pentru agenția austriacă de presă APA. Austriecii așteaptă modificarea legii offshore pentru a demara investiția de aproape 2 mld. de euro în perimetrul Neptun Deep.

România va deveni prima țară europeană dotată cu reactoare nucleare modulare de mici dimensiuni, sau SMR. Americanii de la NuScale Power au semnat un acord cu Nuclearelectrica pentru amplasarea unei centrale cu reactoare SMR. Sunt ușor de instalat, sigure și aceesibile ca preț. Însă nu sunt autorizate încă în Europa, iar cele aproximativ 50 amplasate în diverse regiunile ale lumii nu sunt funcționale, deocamdată. Vedem imediat cum funcționează.

Dacă deții ApeCoin sau un NFT Bored Ape Yacht Club, ești membru în DAO. Organizația face primele propuneri la care poți vota în ApeCoin. Printre ele: realizarea unui sistem de finanțe descentralizate în care poți pune ApeCoin sau NFT-urile brandului la staking și poți primi dividende. După anunț, prețul criptomonedei ApeCoin a crecut cu 23%, până la 24,5$.