Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România a evoluat pozitiv în 2022, înregistrând o creştere cu 17% a volumului de tranzacţii raportate (76 de tranzacţii), în timp ce valoarea comunicată s-a redus la 1,4 miliarde de euro, de la 2,7 miliarde de euro în 2021, potrivit unei analize realizată de Mazars.

Totuşi, deoarece numai 13 dintre cele 76 de tranzacţii raportate au indicat şi valoarea tranzacţiei, valoarea totală reală a pieţei de fuziuni şi achiziţii este cu siguranţă mult mai mare pentru 2022, relatează ZF.

În 2021, o singură tranzacţie a reprezentat aproape jumătate din valoarea totală a anului, şi anume vânzarea de către ExxonMobil a unei participaţii de 50% din concesiunea offshore XIX Neptun Deep Block, situată în Marea Neagră, către Romgaz pentru 914 milioane de euro.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

„În România, activitatea de fuziuni şi achiziţii a fost semnificativă, în special în al doilea şi al treilea trimestru al anului. Dacă am fi avut mai multă predictibilitate şi o strategie clară pentru criza energetică aşteptată spre sfârşitul anului 2022, tendinţa pozitivă ar fi putut continua şi în ultimul trimestru al anului.”, a menţionat Răzvan Butucaru, Partner, Financial Services & Advisory Leader, Mazars în România.

Piaţa M&A din România se numără printre primele cinci din regiune, atât în ceea ce priveşte valoarea, cât şi volumul tranzacţiilor, câştigând din ce în ce mai multă vizibilitate în faţa investitorilor internaţionali şi dezvoltând o bază puternică de investitori locali.