Rusia amenință că va tăia aprovizionarea cu gaze naturale către Europa prin conducta Nord Stream 1, ca parte a răspunsului la sancţiunile impuse în urma invaziei Ucrainei. Pe de altă parte, dacă Uniunea Europeană nu mai cumpără gaze și petrol rusesc, Putin va rămâne fără o sursă importantă de finanțare.

Din punct de vedere istoric, Rusia a fost cel mai mare furnizor de gaze naturale pentru țările Uniunii Europene. UE a încercat să-și reducă dependența de gazele rusești, între 2006 și 2009 și după criza ucraineană din 2013 – 2014. Dar Rusia continuă să furnizeze circa 40% din consumul de gaze al Uniunii. Trei factori principali ne-au permis să evităm momentan scenariile pesimiste, declanșate de criza creșterii prețurilor gazelor naturale din ultima vreme.

Cei trei factori sunt: creșterea importurilor de gaze naturale lichefiate, „Riscul de iarnă” al temperaturilor extrem de scăzute, care nu s-a materializat și faptul că Rusia a continuat livreze gaze conform contractului.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Am discutat subiectul cu Dumitru Chisăliţă, preşedinte al Asociaţiei Energia Inteligentă.

“Întreruperea acestor livrări, în momentul de față, din punctul meu de vedere, n-ar aduce probleme deosebite. Atât în România, cât și la nivelul Uniunii Europene sunt gaze în depozitele de înmagazinare. Temperaturile care sunt prognozate începând de săptămâna aceasta sunt temperaturi de primăvară, astfel încât consumurile vor fi în reducere. Toate aceste elemente fac ca, practic, până la momentul în care primăvara își va intra în drepturi, din punctul meu de vedere, nici la nivel european, nici la nivelul României, să nu apară probleme deosebite în situația în care gazele n-ar mai curge dinspre Rusia către Europa.”, a declarat Dumitru Chisăliţă, preşedinte al Asociaţiei Energia Inteligentă.