Statele Unite recunosc oficial importanța femeilor în agricultură. Femeile reprezintă o resursă foarte puțin utilizată în condițiile depopulării zonelor rurale americane și ale îmbătrânirii populației. 3 senatori americani au propus deja ca ziua de 24 martie să devină Ziua Națională a Femeilor din Agricultură în Statele Unite. În condițiile în care doamnele depășesc deja bărbații ca nivel de educație în programe agricole, viitorul agriculturii americane pare din ce în ce mai feminin.

“Ca femeie, în special în agricultură, care este o industrie dominată de bărbați, îmi dă speranță și mă inspiră că vocea mea este auzită, că pot sta la aceeași masă, chiar dacă uneori nu pare, nu mă feresc să dau din coate și să mă asigur că opinia mea contează.”, a declarat Tera Baker, fermier.

“Ca femeie în agricultură, mă simt în minoritate, mai ales când vorbesc cu cei care nu se ocupă cu asta, sunt surprinși când le spun că am o fermă de lactate. Ei spun, chiar așa? Și eu le spun că da, pentru că nu sunt cum se așteaptă ei să fie cineva din această industrie.”, a povestit Katelyn Packard, fermier.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

“Mi-aduc aminte de anii când mergeam prin clase și țineam lecții și îi întrebam pe copii cum arată un fermier. Ei îmi spuneau că poartă salopetă și bocanci vechi și are o pălărie de paie și mestecă un pai. Și asta se întâmpla în fiecare clasă. Apoi apăream în costumul meu de business și le spuneam: ghici ce? Sunt fermier. Nu poți fi fermier!”, a povestit Brigette Leach, director 1 Michigan Farm Bureau.

“Când eram copil, nu erau așa multe femei implicate în agricultură. Nu-mi aduc aminte de vreo femeie care să dețină o fermă sau să conducă o fermă. Dar lucrurile s-au schimbat astăzi. Putem să ve valorificăm șansele, să fim jucătorii principali în agricultură.”, a declarat și Ennifer Lewis, director 2 Michigan Farm Bureau.

În România, însă, femeile sunt deja o forță în agricultură. 48% din forța de muncă din agricultură este reprezentată de femei, 33% din totalul proprietarilor de exploatații agricole sunt femei, iar dintre membrii familiei care îi ajută pe titularii exploatației la muncile agricole, 67% sunt femei. Din acest punct de vedere, România este țara europeană cu cele mai multe femei active în agricultură.

“Fermierul femeie român este din ce în ce mai puternic, este din ce în ce mai educat, are acces deja la informație ca și un domn și atunci nu văd niciun fel de diferență între un fermier femeie și un fermier bărbat, dimpotrivă, femeile uneori sunt mult mai ambițioase, își doresc producții mult mai mari și ies la atac mai repede.”, a declarat Maria Cîrjă, Director de marketing Corteva Agriscience.