• Logodnica lui Jeff Bezos împlinește 54 de ani în 19 decembrie
  • Lauren Sanchez a petrecut weekend-ul în St. Barts
  • Sanchez și-a făcut ziua la restaurantul La Petite Plage, unde a dansat pe mese

Logodnica lui Jeff Bezos împlinește 54 de ani, dar petrece ca-n tinerețe. Distracție la cote înalte, pe mesele restaurantului La Petite Plage, din St. Barts, potrivit Page Six.

Lauren Sanchez a avut un an plin. S-a logodit cu Bezos și a avut recent o apariție în revista Vogue.

Sursele Page Six spun că Sanchez a petrecut în compania viitorului soț, dar și alături de alți magnați, cum ar fi producătorul de cinema Brian Glazer, mogulul media David Geffen sau șeful MicroStrategy, Michael Saylor.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

„Lauren Sanchez s-a urcat pe masă și a început să danseze, spun martori citați de publicația americană.

Sam Altman, CEO-ul OpenAI, se afla în același restaurant, vineri seara.

Cum se distrează Jeff Bezos

Ultima dată, al treilea cel mai bogat om al lumii (172 mld. $ avere, potrivit Bloomberg Billionaire Index) a fost surprins în public la restaurantul Carbone, din Miami, în timpul festivalului Art Basel.

Comportamentul? Mai degrabă de om obișnuit.

A comandat vin la pahar și a preferat să stea în salonul principal, nu într-unul privat, scrie Page Six.

Are alte priorități

Viața lui Bezos lua o turnură diferită în 2019, când a recunoscut public relația cu Lauren Sanchez, fostă realizatoare TV. La doi ani distanță renunța la funcția de CEO al Amazon, și rămânea cu funcția de președinte executiv al companiei pe care a fondat-o.

În ultimii ani a fost tot mai des văzut la evenimente mondene, alături de Lauren Sanchez. Sau în vacanțe pe iahtul de 500 mil. $, Koru.

Recent, accepta pentru prima dată să vorbească într-un podcast, la Lex Fridman.

Cum arată o zi din viața lui?

Nu e foarte activ în prima parte a zilei. Bea cafeaua, verifică telefonul și încearcă să intre în ritm. Merge la sală, dar nu mereu cu dispoziție pentru exerciții fizice. Spune că-l motivează doar faptul că știe că ulterior se va simți mai bine.

Nu-i mai este frică de moarte, așa cum se întâmpla în tinerețe. Vrea să trăiască mult, dar să fie sănătos. Se teme de un organism depreciat.

Noile priorități?

Explorarea spațiului și construirea mega-ceasului care va rezista 10.000 de ani, ca o dovadă a existenței și evoluției noastre pe Pământ.