• Noua tendință în materie de călătorii de wellness este între o excursie la spa și o programare la medic, scrie Wall Streel Journal.
  • Unele călătorii inspirate de longevitate se axează pe tratamente.
  • Altele se concentrează pe schimbări sociale și pe schimbarea stilului de viață.

Pentru unii turiști, călătoria ideală presupune o terapie cu ozon de 1.200 de dolari sau un test de depistare timpurie a cancerului de 1.800 de dolari, scrie Wall Streel Journal.

Spune-i vacanță de longevitate.

Aceste călătorii și tratamente sunt tot mai populare, pe măsură ce banii se revarsă pe piața globală a călătoriilor pentru wellness.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

În stațiunile de lux poți găsi teste de vârstă biologică, perfuzii cu vitamine la piscină și terapie cu celule stem.

Vitamine și ozon

Four Seasons Resort Maui oferă o infuzie de “fântână a tinereții”. Un pachet de tratament pe mai multe zile, care include terapia cu ozon, terapia cu celule stem și o perfuzie cu “fântâna tinereții”. Costă 44.000 de dolari.

Poți opta pentru un test de sânge pentru depistarea timpurie a cancerului. Preț? 1.800 de dolari.

Terapia cu ozon implică prelevarea de sânge, dizolvarea gazului de ozon în el și reintroducerea acestuia în organism prin perfuzie. Procedura durează mai mult de o oră și costă 1.200 de dolari.

Aproximativ 13% dintre călătorii din SUA au luat parte la activități de spa sau de wellness în ultimele 12 luni, potrivit unui studiu realizat în 2023 de grupul de cercetare de piață Phocuswright.

Ce spun doctorii

“În momentul de față nu există un singur tratament dovedit care să prelungească viața unei persoane care este deja sănătoasă”, spune doctorul Mark Loafman, medic de familie din Chicago. “Dacă sună prea frumos pentru a fi adevărat, probabil că este”.

“Oamenii vor să cheltuiască bani pe lucruri pe care simt că ar putea face bine”, spune Dr. Tamsin Lewis, consilier medical la RoseBar Longevity din Six Senses Ibiza.