- Prețul cafelei va exploda în următoarele săptămâni.
- Cel mai grav val de frig care a lovit Brazilia, una dintre cauze.
- Creșterea prețurilor la cafea va duce și la majorarea costulului unui coș de cumpărături.
Preţurile cafelei vor exploda din cauza celui mai grav val de frig din ultimele decenii și costurilor mari de transport în pandemie, în Brazilia. Țara este cel mai mare producător de cafea din lume.
Advertisment
Conform unei analize Reuters, în următoarele săptămâni se așteaptă ca preţurile cafelei din Brazilia să atingă cote maxime.
Creșterea prețurilor la cafea va duce și la majorarea costulului unui coș de cumpărături, după ce cresc prețurile la articole precum pâinea, uleiul și zahărul.
Titlurile zilei
Un indice al Agenției pentru alimente a Națiunilor Unite arăta în iulie o majorare de prețuri de 31% de la un an la altul, într-un moment în care mulți consumatori au probleme financiare majore din cauza pandemiei.
Cel mai grav îngheţ din ultimele decenii din Brazilia a făcut ca prețul boabelor verzi de cafea să ajungă la cel mai înalt nivel din aproape șapte ani și se așteaptă ca prețul final să fie transferat la consumatori, atunci când cumpără boabe prăjite sau cafea măcinată în supermarketuri.
Cafeaua Arabica și-a dublat prețul în ultimele 12 luni la bursa ICE din SUA, în timp ce culturile din Brazilia se usucă din cauza unei perioade extrem de grave de secetă.
Amploarea daunelor nu a fost complet evaluată, dar în zonele în care arborii de cafea nu au supraviețuit ar putea dura până la șapte ani pentru ca producția să se recupereze complet.
Datele Biroului pentru Statistica Muncii din SUA au indicat că prețurile medii ale cafelei măcinate au crescut la un vârf de 4,75 dolari pe kilogram în aprilie, în creștere cu 8,1% față de un an mai devreme și la cel mai înalt nivel din iulie 2015.
În Brazilia, cea mai mare țară consumatoare din lume după Statele Unite, prețurile la cafea prăjită și măcinată au crescut cu 3,4% în iunie, potrivit biroului de statistici IBGE.
Brazilia s-a confruntat cu un val de aer polar, dar și cu ninsori în iulie. Înainte de frig, o secetă care a afectat producţia din 2021.