- Musk și-a format conexiuni cu lideri controversați de extremă dreapta, pentru a-și extinde imperiul de business, scrie New York Times.
- Javier Milei, Naredra Modi sau Jair Bolsonaro sunt printre cei care i-au alimentat, indirect, conturile lui Elon Musk.
- Musk folosește platforma X pentru a face lobby liderilor care îi oferă apoi beneficii, în special pentru Tesla și SpaceX.
Musk se face frate și cu dreapta, până vin beneficiile în business. Se întâmplă la nivel global, nu doar în SUA. Acasă, schimba direcția către republicani, după ce Biden nu era dispus să-i promoveze afacerea cu EV-uri. Pe extern, le face lobby unor lideri controversați. La schimb primește avantaje pentru afacerile sale.
Care-i traseu? Jonglează pe X, fosta platformă Twitter, unde are peste 180 de milioane de urmăritori. Face front comun cu lideri din întreaga lume, indiferent de gradul de extremism sau naționalism. Se afișează cu ei, în timpul vizitelor aproape oficiale, ca de la șef de stat la șef de… business. Apoi vin banii din contracte.
Ultimul pe listă: Javier Milei, președinte al Argentinei. După ce a fost ales, Musk scria pe X: „Urmează prosperitate pentru Angentina”. Nici sexul nu e mai bun decât un discurs al lui Milei, posta Musk. Iar președintele răspundea, într-un mod mai direct: „E extrem de interesat de litiu”. Aici e interesul, potrivit NYT.
Argentina are a treia cea mai mare rezervă de litiu din lume, după Chile și Australia – 3,6 milioane de tone. E noul petrol, spune Musk, a cărui provider de litiu pentru bateriile Tesla face o investiție de 1,1 mld.$ în Argentina. Să fie prietenie din interes?
Milei nu e un caz izolat, e parte a unui pattern prin care Musk își crește business-urile și conturile personale. Pe listă apar și Bolsonaro, Modi, sau Erdogan.
Ce beneficii îi oferă India lui Musk?
Narendra Modi e parte din planul lui Musk. Istoria e veche și pavată cu intenții bune din partea șefului Tesla. Elimina la un moment dat postări legate de o revoltă atribuită premierului indian. Și îi cizela deseori imaginea. Luna trecută, Modi se lăuda cu vizita, ulterior anulată, a lui Musk. „Oamenii vin să mă vadă, pentru că au încredere în mine”, spune politicianul aflat acum în campanie electorală.
Ce ia Musk la schimb? Taxe de import mai mici pentru mașinile sale. EV-urile au 2% din piața auto din India. Dar planul este să ajungă la 30% până în 2030. În 2017, taxele de import se aproiau, însă, de 100%. După numeroase întâlniri și discuții între angajații Tesla și liderii din India, Modi schimbă legea. Acum, taxele de import sunt de 15%, pentru producătorii auto care investesc peste 500 mil.$ în India. Facilitatea se aplică mașinilor de peste 35.000$. Coincidență. Tesla Model 3, cel mai accesibil EV Tesla, costă aproape 39.000$ în India.
Încă un aspect pozitiv: producătorii auto chinezi, cum e BYD, nu au voie să producă în India, din motive legate de securitatea națională.
Musk merge pe extrema dreapta, în Brazilia
În 2021, Musk căuta piețe de desfacere pt Starlink. Compania avea mai puțin de 150.000 de clienți activi la momentul respectiv. Identifică o piață în creștere: Brazilia. La conducerea țării, un lider de extremă dreapta: Jair Bolsonaro.
Urmează ceva tatonări, șeful de campanie al președintelui merge în Texas. Vine și vizita surpriză a lui Musk în Brazilia. Întâlnirea se concluzionează cu o înțelegere: 19.000 de școli din zone defavorizate vor avea internet gratis. Iar Amazonul va fi monitorizat, tot cu ajutorul tehnologiei de internet prin satelit.
Astăzi, Brazilia are 150.000 de clienți activi de Starlink. Un număr care s-a triplat în mai puțin de doi ani. Dar planul pentru dotarea școlilor nu a văzut niciodată lumina zilei. „Nici nu știu dacă vreodată a existat”, spune șeful telecomunicațiilor din Brazilia.