- Elon Musk urmărește o rundă de finanțare de miliarde de dolari pentru xAI, în săptămânile următoare.
- Evaluarea xAI, care dezvoltă chatbot-ul Grok, ar ajunge la 20 mld.$.
- Musk își dorește o finanțare cuprinsă între 1 mld.$ și 3 mld.$, potrivit surselor New York Post.
Musk vrea finanțare pentru xAI, până la final de martie, spun surse New York Post. Timing bun, pe fondul piedicilor pe care le întâmpină potențialul rival de la Google, Gemini. Caută între 1 mld.$ și 3 mld.$ de la investitori externi, care ar duce evaluarea companiei la 10 mld.$ până la 20 mld.$. Musk ar vrea să investească și din bani proprii câteva miliarde de dolari.
Advertisment
Suma investită de Musk ar putea acoperi gap-ul până la 6 mld.$, valoare menționată de Financial Times în ianuarie, când publica o știre infirmată la vremea respectivă de miliardar.
În ciuda semnalelor din piață, Musk a negat în mod repetat o rundă de finanțare pentru xAI.
Titlurile zilei
„xAI nu caută finanțare, nu există discuții în direcția asta”. Dar compania menționa planuri de finanțare într-un document oficial destinat agențiilor de reglementare.
Cu cine se bate xAI
Musk plasează xAI ca direct competitor al Google și OpenAI. Șeful de la Tesla atacă în mod sistematic produsele celor două companii. În noiembrie anul trecut spunea că ChatGPT e plictisitor. Zilele trecute lansa o campanie de denigrare la adresa Gemini (Google), după contentul biased generat de chatbot.
Deși runda de finanțare menționată de news outlet-urile de peste Ocean este ridicată pentru un startup, xAI ajunge la o evaluare scăzută, în comparație cu OpenAI, care este la 80 mld.$.
Compania lui Sam Altman a obținut 11,3 mld.$ de la investitori, până acum, și are peste 100 de milioane de utilizatori activi, săptămânal.
xAI lansa Grok anul trecut, iar chatbot-ul este disponibil utilizatorilor de X care plătesc subscripție.