Românii au cheltuit anul trecut pe îmbrăcăminte aproape 1,6 mld. euro, o sumă cu 36% mai mare decât în 2020 şi cu aproape 10% peste nivelul din 2019, ultimul an de dinainte de pandemie şi cel considerat a fi un etalon, arată calculele ZF pe baza datelor Cushman & Wakefield Echinox.

Compania de consultanţă imobiliară a realizat o analiză la nivelul întregii pieţe de retail şi a studiat situaţia pe mai multe segmente, unul dintre acestea fiind moda. În retailul de îmbrăcăminte, au fost analizate rezultatele a 38 de mărci, printre care Zara, H&M, Peek&Cloppenburg, Reserved sau New Yorker. Acestea sunt unele dintre cele mai importante nume din domeniu. Nu au fost incluse şi rezultatele retailerilor de pantofi sau ai celor de echipamente sportive, ele fiind analizate separat. În segmentul de încălţăminte, spre exemplu, vânzările nu au reuşit în 2021 să ajungă la nivelul din 2019.

Piaţa de modă în ansamblul său a fost una dintre cele mai afectate de pandemie şi de restricţiile impuse, care au dus la o schimbare a com­por­ta­mentului consumatorului. Mai mult, faptul că timp de câteva luni maga­zinele fizice au fost închise, a tras mult în jos vânzările retailerilor. Începând cu anul trecut însă, apetitul de consum a revenit, la fel şi vânzările. Datele sunt confirmate şi de INS, care a pu­bli­cat creşteri constante pe segmentul de modă – îmbrăcăminte şi încăl­ţăminte.

Titlurile zilei

CÂT TIMP PIERDE ROMÂNUL ÎN TRAFIC?
META BATE PALMA CU HOLLYWOOD
ISĂRESCU RENUNȚĂ LA POLITICA MONETARĂ
WINDOWS INTEGREAZĂ CHATGPT
VOLUMUL CONSTRUCȚIILOR SCADE CU 3,1% ÎN 2024
ÎNGHITE-N SEC

Avansul a continuat şi anul acesta, spun jucătorii din domeniu, care vorbesc de un 2022 bun, cu bani în continuare cheltuiţi în consum. Pentru 2023 însă, apar din nou semne de întrebare.