- A.I.-ul poate înlocui, momentan, doar 23% dintre angajați, spun cercetătorii de la MIT.
- Forța de muncă umană rămâne în continuare mai ieftină decât implementarea sistemelor A.I., arată studiul.
- Mustafa Suleyman, cofondator DeepMind, spune că sistemele AI sunt “instrumente fundamentale de înlocuire a forței de muncă”.
A.I.-ul vine să înlocuiască oamenii, să le ia job-urile sau să ia locul partenerului de viață. Astfel de ipoteze circulă în social media, dar și în conferințele și evenimentele cu tematică A.I..
Advertisment
Institutul de Tehnologie din Massachusetts vine să dezvintă. Ultimul studiu realizat de Universitate arată că A.I.-ul poate înlocui doar 23% dintre angajați. Datele sunt raporatate la salarii în dolari.
E mai costisitor să implementezi viziunea computerizată sau recunoașterea vizuală asistată de A.I. decât de a plăti oamenii, demonstrează studiul.
Titlurile zilei
Cum funcționează viziunea computerizată?
Viziunea computerizată este un domeniu care permite mașinăriilor să obțină informații vaste din imagini digitale. Acoperă sistemele de detectare a obiectelor pentru conducerea autonomă sau ajută la clasificarea fotografiilor pe smartphone-uri.
Raportul cost-beneficiu al viziunii computerizate merge cel mai bine în comerțul cu amănuntul, transportul și depozitarea, toate domeniile în care companii precum Walmart sau Amazon sunt lideri. Este fezabil și în domeniul asistenței medicale, se arată în lucrarea MIT.
O lansare mai agresivă a A.I., în special prin ofertele de tip abonament AI-as-a-service, ar putea extinde funcționalitatea și le-ar putea face mai viabile, spun autorii studiului.
Studiul a fost finanțat de MIT-IBM Watson AI Lab și a fost realizat online pentru a colecta date despre aproximativ 1.000 de sarcini asistate vizual în 800 de ocupații.
Doar 3% din astfel de sarcini pot fi automatizate eficient din punct de vedere al costurilor astăzi. Procentul ar putea crește însă la 40% până în 2030 dacă costurile datelor scad și precizia se îmbunătățește, spun cercetătorii.
Un studiu de caz dintr-o lucrare analizează o brutărie ipotetică. Brutarii verifică vizual ingredientele zilnic, dar asta înseamnă doar 6% din îndatoririle lor. Economia de timp și salarii din implementarea camerelor și a unui sistem A.I. este încă departe de costul unui astfel de upgrade tehnologic, spun cercetătorii.
De ce se tem oamenii de A.I.?
Adopția A.I. în toate industriile s-a accelerat anul trecut, după ce ChatGPT și alte instrumente generative ale OpenAI au arătat potențialul real tehnologiei. Giganții din tech, de la Microsoft și Google din SUA la Baidu și Alibaba din China a lansat noi servicii A.I.. Marile companii au fost avertizate că se mișcă prea rapid pentru potențialul de acum.
ChatGPT sau Bard au competențe în sarcini pe care anterior doar oamenii erau capabili să le îndeplinească. FMI spune că aproape 40% dintre job-urile globale vor fi afectate. Factorii de decizie politică vor trebui să echilibreze cu atenție potențialul A.I. și consecințele negative, spune FMI.
La Forumul Economic Mondial de la Davos, multe discuții s-au axat pe înlocuirea forței de muncă cu inteligența artificială. Mustafa Suleyman, cofondatorul Inflection AI și DeepMind, de la Google, spunea că sistemele AI sunt “instrumente fundamentale de înlocuire a forței de muncă”.