• Acțiunile Nvidia au urcat marți cu 3,5%, până la 135,58 dolari, scrie BBC.
  • Capitalizarea sa bursieră a ajuns la 3.335 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după ce a depășit Apple.
  • Vânzările record de cipuri de inteligenţă artificială au făcut ca veniturile Nvidia să urce cu 262% în ultimul trimestru.

Nvidia, producător american de cipuri şi companie aflată în centrul revoluţiei AI, a depăşit marţi după-amiază Microsoft şi a devenit cea mai mare companie de pe Wall Street, arată datele agregate de ZF în timpul şedinţei de tranzacţionare.

Cum performează pe bursă?

Acţiunile Nvidia urcă cu 3,6% la maximul istoric de 136 dolari pe unitate.  Și o capitalizare de 3.339 de miliarde de dolari în timp ce acţiunile Microsoft scad cu 0,16% la 447,6 dolari, adică 3.326 de miliarde de dolari.

“Acum este vorba de spiritele animalelor, este vorba de emoţia umană care preia controlul”, spune Ted Mortonson, strateg în domeniul tehnologiei la Baird. “Nvidia este o companie fantastică, nu mă înţelegeţi greşit. Există o mulţime de motoare [pentru acţiuni] . . dar 40 de procente într-o lună, nu este ceva normal”.

Titlurile zilei

CUM SE MIȘCĂ BURSELE?
NETANYAHU ȚINE UN DISCURS ÎN CONGRESUL SUA
FLORIN TALPEȘ APARE LA NYSE ȘI NMS TV
FERRARI BAGĂ CRIPTO ÎN VITEZĂ
LOEWE FURĂ PRADA
ANAF ÎȘI FACE NORMA DE COLECTARE

Bogdan Maioreanu, analist eToro, spune că raportul P/E care anticipează următoarele 12 luni este încă scăzut, la aproximativ 39x, în comparaţie cu potenţialul de creştere al companiei şi cu marjele sale de rentabilitate.

De ce este șeful Nvidia “Taylor Swift al tehnologiei”?

Concurența este acerbă. Microsoft, Alphabet, proprietarul Google, Meta și Apple sunt doar câțiva dintre greii din domeniul tehnologiei care se luptă pentru a crea un produs care să fie cel mai bun din lume.

Competiția este în avantajul Nvidia, care, pe lângă faptul că dezvoltă propria tehnologie de inteligență artificială, domină marea majoritate a pieței de cipuri pentru inteligență artificială.

Cifrele de vânzări și profit ale Nvidia au depășit multe dintre așteptările analiștilor în ultimii ani.

În mai puţin de doi ani, s-a transformat dintr-o companie de 300 de miliarde de dolari, care se confrunta cu o supraofertă de cipuri exacerbată de o criză a criptomonedelor, într-una dintre cele mai puternice companii de tehnologie din lume, scrie FT.