Piaţa zborurilor spaţiale va ajunge la o valoare de 3 miliarde de dolari în 2030, se arată într-o analiză realizată de un consultant al unei cunoscute case de brokeraj din România.

Primul zbor cu turişti spaţiali înseamnă o reuşită de imagine care se poate transforma în venituri financiare reale, mai devreme decât ar fi fost de aşteptat, este una dintre concluziile lui Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.

De la venituri 0 şi cheltuieli de aproape 300 mil. dolari în ultimele 12 luni, Virgin Galactic ar putea ajunge la venituri de 25-30 de milioane de dolari în 2023, mai spune specialistul. Totuşi, nu este doar o bătălie pentru profit, spun experţii.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

„Cursa pentru zborurile spaţiale e mai mult decât o bătălie pentru glorie, atenţie sau profit. Putem bănui că este, de asemenea, o competiţie în care personalitatea unora dintre cei mai cunoscuţi miliardari ai lumii joacă, de asemenea, un rol. (…) Pentru pieţele de capital, unde doar Virgin Galactic este prezentă (simbol SPCE), veştile despre ceilalţi doi concurenţi au o influenţă indirectă semnificativă, dar, evident, secundară. Primul zbor cu „turişti spaţiali” înseamnă o reuşită de imagine care se poate transforma în venituri financiare reale, mai devreme decât ar fi fost de aşteptat. Într-un parcurs optimist, anii următori ar putea aduce o înflorire a domeniului. Cu siguranţă, şanse bune de a participa la dorinţa de a vedea Pământul şi Universul din cosmos au şi demersurile lui Bezos şi Musk”, mai arată Claudiu Cazacu.

Septembrie este momentul programat al lansării unei navete SpaceX cu vizitatori la bord. Jeff Bezos urmează să zboare în spaţiul cosmic pe 20 iulie. Printre scopurile zborurilor în spaţiu este şi formarea unui oraş pe Marte.

„Ambiţia SpaceX merge, de fapt, mult mai departe, trimiterea de oameni spre Marte atinge conotaţii simbolice diferite, având în acelaşi timp un cost de cel puţin câteva ordine de mărime. Un oraş construit pe Marte ar putea costa, potrivit fondatorului companiei, între 100 mld. şi 10.000 de mld. (10 trilioane de dolari). Mai aproape de Pământ, vizitarea staţiei spaţiale costă 55 milioane de dolari. La licitaţia pentru un loc în zborul cu pasageri al Blue Origin s-a atins preţul de 28 de milioane de dolari. Prin comparaţie, biletele SPCE sunt cu mult mai ieftine”, precizează analistul Claudiu Cazacu.