Sub presiunea inflației și a crizei economice, unui politician îi trebuie viziune. Nu mai sunt suficiente aparițiile elegante la TV. Nici discursurile prudente care atenționează lumea. Politicianul trebuie să demonstreze că ține pasul cu transformările prin care trece economia.

Europa se poate mândri cu primul deputat care, pe modelul primarilor din New York și Miami, vorbește deschis despre salariul lui de 5.000 de euro, pe care îl schimbă în cripto lună de lună. Deputatul belgian Christophe De Beukelaer spune, într-un interviu pentru Cointelegrah, că vrea să dea un exemplu de conștientizare pentru colegii lui și pentru politica actuală.

“În Belgia avem primele audieri în Parlament, abia acum ne informează despre ce este cripto. Avem, deci, o problemă mare. Cred că dacă lucrurile merg în acest ritm, Europa nu o să aibă un cuvânt de spus. Vor rămâne Asia și SUA care vor lua decizii. Am zis că trebuie să fac ceva să ridic gradul de conștientizare. De aceea am zis că, dacă transform în BTC salariul pe un an întreg și îmi pun credibilitatea în această discuție din media, voi fi de folos.”, a declarat Christophe de Beukelaer, europarlamentar.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Cristophe a testat pentru prima dată Bitcoin și blockchain în 2017. În timp, și-a format o opinie clară. Piața cripto trebuie să fie adoptată de economia clasică și integrată înclusiv în învățământ.

“Trebuie să avem cursuri financiare în școli, să aducem toți oamenii la același nivel în raport cu piața financiară care este foarte pozitivă acum. Este centralizată și stabilă, asta e partea bună. Dar există și dezavantaje ca inegalitățile și creșterea inflației, a crizelor. Sunt 8 crize financiare. Nu există transparență. Două miliarde de oameni nu au conturi bancare. Trebuie să îmbunătățim sistemul. Cum? Bitcoin și alte criptomonede contribuie la această îmbunătățire cu avantaje mari. Transparență, aceleași pentru toți, descentralizarea prin care nimeni nu poate fura. Astfel, dacă aceste două sisteme conlucrează, am putea avea o nouă putere monetară.”, a mai povestit Christophe de Beukelaer, europarlamentar.

Cristophe are 34 de ani, este membru al partidului Centrul Democrat Umanist din Belgia și deputat în Parlamentul European.