Pregătește-ți banii și fă-ți loc în portofoliul de investiții. De ce? Pentru că așteptarea a luat sfârșit!

Cea mai mare și râvnită listare de acțiuni la Bursa de Valori București e pe cale să se întâmple. Virgil Popescu, ministrul Energiei, anunţă că Fondul Proprietatea va lista 15% din Hidroelectrica, cea mai mare şi cea mai profitabilă companie din portofoliul statului român, cât mai curând posibil.

Potrivit calculelor realizate de Ziarul Financiar, o deţinere de minimum 15% din Hidroelectrica ar însemna o ofertă de aproxi­mativ 6,4 mili­arde de lei. Adică de trei ori peste cea de 2 miliarde de lei a Electrica din 2014, care deţine recordul de cel mai mare IPO din România.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

66% a fost avansul evaluării Hidro­electrica în anul scumpirilor record la energie. De la 25,6 miliarde de lei, la 42,6 miliarde de lei, în decembrie 2021. De invidiat chiar şi pentru unele companii listate la Bursa de la Bucureşti! Cu această evaluare, Hidroelectrica ar putea deveni cea mai mare companie de la Bursa locală, cât Petrom şi Banca Transilvania la un loc.

România s-a angajat anul trecut în listarea a 15% din Hidroelectrica până în iunie 2023 ca parte a obiectivelor convenite împreună cu Uniunea Europeană, încadrate în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Momentan, IPO-urile sunt îngheţate până în august 2022 pe fondul unei legi a PSD din 2020.

Aflăm mai multe detalii de la Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct Tradeville.