• BET încheie săptămâna cu un câștig de 0,76%
  • Cei 3 indici principali din Statele Unite au terminat săptămâna pe plus
  • S&P 500 crește 2,7%, Dow Jones 2% și Nasdaq 4,8%

BVB încheie ședința de vineri cu un minus de 1%, după o creștere de 0,76% a indicelui BET, raportat la ultimele 7 zile. În 2023, indicele BETAeRO are cea mai bună evoluție, +7,3%. Urmează BET-NG, cu un avans de 5,9%.

Trecem la bursele americane. S AND P 500 și Nasdaq au închis vineri la cele mai înalte niveluri din 2023. Cei 3 indici principali au înregistrat creșteri săptămâna trecută. S and P 500 a câștigat 2,7%, iar Dow Jones a crescut cu 2%. Nasdaq s-a apreciat cu 4,8%, cel mai mare câștig procentual săptămânal din 11 noiembrie.

Cum se vor mișca bursele săptămâna asta? Am discutat subiectul cu Șerban Florea, fondator Selective Capital.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

“Se pare că este momentul în care, de obicei, se fac diferite predicții pentru ceea ce se va întâmpla în anul în care vine. Desigur, începutul este important, dar și sfârșitul este important. Și, dacă mă refer la sfârșit, mai întâi cel care tocmai s-a încheiat în 2022, am fost văduviți, practic, de un raliu de sfârșit de an și anume de acel raliu de Crăciun tradițional. Dar iată că începutul din 2023 arată, de fapt, repoziționările fondurilor instituționale pentru că, de fapt, se știe că sfârșitul de an și începutul de an este dominat de către acestea.”, a spus Șerban Florea, fondator Selective Capital.