• Chinezii de la Shein pregătesc un IPO care ar evalua compania la 64 mld.$, potrivit surselor Sky News.
  • Shein, companie înființată în China și cu sediul în Singapore, va depune prospectul la Financial Conduct Authority, pentru listarea pe bursa de la Londra.
  • Ar fi cea mai mare listare de la Londra, în mai bine de un deceniu.

Gigantul de fast-fashion Shein se pregătește de listarea pe bursa de la Londra, spun sursele Sky News. Mișcarea ar evalua compania la o valoare de 64 mld.$ și ar fi cea mai mare listare din mai bine de un deceniu. Prospectul ar putea fi depus la Financial Conduct Authority (FCA) săptămâna viitoare, dar ar putea fi amânat și pentru sfârșitul lunii.

Nu este clar când ar putea avea loc IPO-ul, deși sursele Sky spun că un debut în vară sau la începutul toamnei rămâne în cărți.

Cine e Shein și de ce vrea listarea la Londra

Shein a luat inițial în calcul listarea la New York, dar planul a picat, în contextul lipsei de entuziasm din partea organelor de reglementare. Londra a fost mai primitoare. Donald Tang, președintele executiv al Shein, s-a întâlnit la începutul anului cu Jeremy Hunt, ministrul de Finanțe britanic, dar și cu alți miniștri și executivi ai London Stock Exchange. Oficialii britanici încearcă să convingă compania de fast-fashion să renunțe la SUA și să aleagă UK pentru listare.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Depunerea prospectului la FCA nu garantează listarea la Londra. Decizia finală vine după întâlnirile cu managerii de fonduri și cu autoritățile de listare din UK. Dar cei din în cunoștință de cauză spun că listarea este plauzibilă.

Dacă, totuși, nu se întâmplă, Shein va încerca vânzarea de acțiuni noi emise, de 1 mld.$, investitorilor. Dar ar fi o infuzie modestă de capital, comparativ cu evaluarea de 64 mld.$ din cadrul unui IPO.

Listarea Shein la ar fi al doilea cel mai mare IPO din istoria bursei londoneze. L-ar depăși doar listarea grupului minier Glencore International, din 2011. Goldman Sachs, JP Morgan și Morgan Stanley sunt cei care conduc listarea.

Shein a fost înființară în China, în 2012. Compania era evaluată la 100 mld.$ în 2022. Operează în mai mult de 150 de țări și are 150 de mil. de clienți, global.