Bursa de Valori Bucureşti continuă să îşi revină în urma şocurilor trimise către pieţele internaţionale de capital de către războiul ruso-ucrainean şi deciziile luate în acest sens de liderii mondiali.

La aproximativ 40 de minute de la deschiderea şedinţei indicele de referinţă BET, din care fac parte cele mai lichide acţiuni listate la BVB, creştea cu 5,7% .

Din companiile incluse în indice, operatorul privat de sănătate MedLife afişa un avans de 10%, în timp de producătorul de materiale de construcţii TeraPlast Bistriţa şi BRD, cea mai performantă companie din BET în primele două luni din 2022, se apreciau cu 8,7%, respectiv 8%, potrivit BVB.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Luni, BVB a marcat cea mai slabă şedinţă din 16 martie 2020 încoace, adică de la declanşarea pe fondul pandemiei a stării de urgenţă în România. În total, bursa românească a pierdut aproape 13 miliarde de lei (6,1%) din capitalizare.

Ieri, bursele europene au crescut, cel mai probabil, datorită ştirilor conform cărora Uniunea Europeană ia în calcul un plan de finanţare cu bonduri. Programul implică un set masiv de cheltuieli pentru apărare şi energie.

Luând în calcul dinamica de la startul sesiunii de astăzi, indicele BET este pe minus cu 9,8% de la începutul anului. BETAeRO a scăzut cu 11,8% în acelaşi interval de timp.