• CEO-ul Amazon, Andy Jassy, publică scrisoarea anuală către acționari, în care spune că Amazon e poziționată excelent pentru a profita de inteligența artificială.
  • A.I.-ul este următoarea oportunitate majoră a companiei, spune el.
  • Acțiunile AMZN ating un nou maxim la ultima ședință, de 189 $, având un plus de 24,4% în anul curent.

Cea mai mare transformare tehnologică „de la apariția Internetului”. Asta spune Andy Jassy, CEO-ul Amazon, despre inteligența artificială generativă, în scrisoarea către acționari. Și pe asta mizează. Merge all in pe A.I..  Pentru a acoperi nevoile clienților și consumatorilor.

Este următoarea oportunitate majoră a companiei, spune el.  Ne va uimi pe toți, iar A.I.-ul care va schimba lumea va fi construit pe Amazon Web Services, mai scrie el.

Jassy a subliniat, de asemenea, eforturile companiei de a-și construi propriile aplicații AI generative, inclusiv platforma Amazon Q pentru dezvoltatorii AWS și Rufus chatbot.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

În scrisoarea sa, Jassy a prezentat investițiile Amazon în cipurile sale CPU Graviton, precum cipul Trainium, pentru antrenarea modelelor AI. Sau cipul Inferentia pentru deducerea acelor modele, ca oferte cheie care diferențiază Amazon de concurență.

Cum se mișcă AMZN pe bursă?

Acțiunile ating noi maxime istorice. Au plus 1,7% la ultima ședință și închid ziua la 189 de dolari pe unitate. În 2024, acțiunile AMZN urcă cu 24,4%. Capitalizarea companiei ajunge la 1.966 de mld. $ și trece pe locul 5 în topul celor mai valoroase companii din lume, peste Saudi Aramco.

Peste ea sunt doar Google (1.991 mld. $), Nvidia (2.265 mld. $), Apple (2.702 mld. $) și Microsoft (3.179 mld. $).