• Howard Tucker, un neurolog în vârstă de 101 ani, a împărtăşit cele 4 secrete ale sale pentru o viaţă lungă şi fericită.
  • Dr. Howard Tucker a împlinit 101 ani luna trecută şi lucrează cu normă întreagă ca neurolog la mai multe spitale şi clinici din jurul oraşului Cleveland.
  •  „Genetica este un avantaj, dar nimic mai mult”.

 Howard Tucker, un neurolog în vârstă de 101 ani, a împărtăşit cele 4 secrete ale sale pentru o viaţă lungă şi fericită într-un interviu pentru podcastul Mindbodygreen: „Genetica este un avantaj, dar nimic mai mult”.

Dr. Howard Tucker a împlinit 101 ani luna trecută şi lucrează cu normă întreagă ca neurolog la mai multe spitale şi clinici din jurul oraşului Cleveland. S-a născut pe 10 iulie 1922 în Ohio, este împreună cu soţia sa, psihiatru şi fostă studentă la medicină, de 66 de ani, şi au patru copii şi zece nepoţi.

Tucker pune longevitatea sa în principal pe seama plăcerii de a munci, a relaţiilor sale, precum şi a unor alegeri de stil de viaţă, cum ar fi moderaţia, exerciţiile fizice de câteva ori pe săptămână şi lipsa fumatului.

Titlurile zilei

LE-O DĂM ÎN VOT!
CE SE ALEGE DE BUSINESS?
CE VOR DEZOLTATORII DE LA GUVERN?
CNA CERE DEMISIA LUI BOGDAN IVAN
MERGI FĂRĂ VIZĂ ÎN SUA
DOI CANDIDAȚI CER ANULAREA PRIMULUI TUR

De asemenea, el a spus că genetica joacă probabil un rol important, menţionând că tatăl său obişnuia să meargă singur la cină în fiecare seară, la vârsta de 95 de ani, după ce mama lui Tucker a murit: „Genetica este un avantaj, dar nimic mai mult”.

Tucker consideră că biohacking-ul, care poate varia de la administrarea de suplimente până la efectuarea lunară de analize de sânge, RMN-uri şi colonoscopii, nu este răspunsul la o viaţă lungă, deoarece cercetarea medicală schimbă în mod constant ceea ce credem că este bine pentru noi.

Iată cele 4 secrete ale sale:

Nu vă retrageţi (complet)

Tucker a spus că îşi petrece cea mai mare parte a unei zile obişnuite muncind. Dimineaţa se îndreaptă spre spital pentru a face vizite, după-amiaza lucrează de la birou, înainte de a se întoarce acasă pentru a se bucura de o seară de lectură sau televizor şi de un martini, alături de soţia sa. „Cred că pensionarea rămâne duşmanul longevităţii”, a spus el. Tucker crede că este crucial să rămânem interesaţi de lumea noastră pe măsură ce îmbătrânim şi că a munci cu plăcere este o modalitate excelentă de a face acest lucru.

Efectuarea unor activităţi de voluntariat semnificative poate servi aceluiaşi scop, a spus el, deoarece poate contribui la menţinerea interesului faţă de lumea din jur şi a vitalităţii.

Gândiţi tinereşte

Tucker îşi păstrează o atitudine tinerească şi îşi face mereu planuri de viitor de care este încântat. De exemplu, vrea să meargă în excursii în Alpi. El a povestit că a avut prieteni care se considerau bătrâni şi au murit mai devreme, deşi aveau aceeaşi vârstă ca şi el. „Eu chiar cred că voi trăi veşnic. Ştiu că nu este o realitate, dar nu mi-e teamă de moarte”, a spus el. Părinţii săi şi-au ales amândoi prieteni care erau mai tineri decât ei, a spus el, iar acesta este un lucru pe care a ales să îl facă şi el. „Am prieteni buni care au între 70 şi 80 de ani şi ei mă menţin tânăr”, a spus centenarul.

Rămâneţi activi

Pe lângă faptul că merge la serviciu în fiecare zi, Tucker face şi exerciţii fizice de câteva ori pe săptămână. „Obişnuiam să alerg afară, dar acum este prea greu pentru mine, aşa că o fac pe banda de alergare. Fac trei sau patru kilometri de câteva ori pe săptămână”, a spus el. Chiar dacă devine mai greu pe măsură ce trece timpul, el a spus că nu se lasă.

Construiţi relaţii de iubire

Singurul lucru fără de care Tucker a spus că nu ar putea trăi este soţia sa. Pe lângă prietenii săi mai tineri, el are şi o familie numeroasă şi a spus că se interesează şi se bucură de viaţa de familie. Tucker a spus că ar trebui să renunţăm cu toţii la ură, care provoacă tensiuni, şi la judecarea celorlalţi, deoarece aceasta sfârşeşte prin a ne consuma pe noi mult mai mult decât pe ei. Cheia unei relaţii de iubire este să faci compromisuri şi să recunoşti când greşeşti.