Dacă nu se face nimic acum, evoluția finanțelor publice se va înrăutăți, iar guvernul care va fi la putere după alegerile de la anul va fi nevoit să ia măsuri dure – creșteri de taxe și impozite, tăieri de salarii, reducerea numărului de salariați de la buget, așa cum s-a întâmplat în 2010, după alegerile prezidențiale din 2009.

Așa spun toți analiștii, susținând că principala vulnerabilitate a României începe cu bugetul, cu deficitul bugetar, cu capacitatea redusă a statului de a strânge bani din taxe și impozite. Dar ce poate să facă guvernul acum, astfel încât să nu ajungem în 2025 într-o situație critică? Anul 2024, cu patru rânduri de alegeri, este catastrofal. De aceea, nimeni nu prea vrea să ia măsuri fiscale acum, de teamă că vor pierde voturi. Ca să nu mai vorbim de subiectul pensiilor speciale. Până când cei de la PNL și PSD își vor face curaj să facă ceva, să nu uităm că suntem țara unde se muncește cel mai puțin. Conform datelor prezentate de economiști, mai puțin de una din două persoane muncește oficial, și aici ne referim la persoanele active care pot să muncească și se încadrează în vârsta de muncă. Niciun guvern nu prea vrea să scoată la suprafață munca la negru, pentru că aici muncesc într-un fel sau altul 2 milioane de oameni, care constituie un bazin electoral bun.

Se face prea puțin de către guvern pentru a scoate la suprafață munca la negru, spun instituțiile financiare internaționale, Banca Mondială și FMI. Stimulentele pentru a munci oficial sunt puține, taxele pe muncă sunt mari, așa că multă lume preferă să muncească la negru. Bineînțeles companiile plătesc salariile la negru. De asemenea, noi avem o legislație prin care se încurajează ieșirea din muncă. Mulți oameni, chiar prea mulți oameni, ies la pensie devreme și cu pensii foarte mari, fără să fi plătit taxele și impozitele pe măsura pensiei. Este un abuz, spune Ionuț Dumitru, economistul-șef al Raiffeisen Bank. Pe de altă parte, pentru că taxele pe muncă sunt mari, adică 45% dintr-un salariu brut se duce la stat, multe firme plătesc angajaților salariu minim pe economie, iar restul la plic.

Este imposibil ca noi să avem 1,7 milioane de angajați înregistrați oficial, că sunt plătiți cu salariul minim pe economie, că firmele plătesc dublu. Așa că, de unde să stea bugetul mai bine dacă la noi, guvernul încurajează indirect munca la negru și pensionarea la vârste extrem de mici, când oamenii sunt în perioada cea mai activă de muncă.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU