Chiar dacă suntem în criză, putem să ne menținem ritmul de creștere economică, dar totul este ca cele două partide, PSD și PNL, să nu se împuște reciproc. Deși suntem în criză, deși avem un război la graniță, deși avem creșterea inflației și a dobânzilor, România a încheiat anul 2022 cu o creștere economică de 4,8%, aproape dublu față de prognozele inițiale. Ar trebui să ne felicităm cu toții pentru că această creștere economică vine din ceea ce muncim, din ceea ce consumăm, din ceea ce economisim și din ceea ce investim. În 2022, investițiile străine directe și investițiile statului, în special cele în infrastructură, au susținut creșterea economică având în vedere că motorul tradițional, consumul, a început să scadă din cauza reducerii puterii de cumpărare.

Creșterea medie a salariilor cu 13% nu a acoperit inflația de 16,4%. Dacă nu se întâmplă ceva deosebit, dacă nu vine vreun cutremur sau dacă nu vin extratereștrii, acestea fiind temele zilei, vom avea o creștere economică și în acest an, chiar dacă mai redusă, de 2,5-2,8%. Este bine că economia funcționează, că sunt bani în piață, chiar dacă sunt mai scumpi, că industria are comenzi, că nu ne-am ascuns în casă de teama războiului, și este bine că firmele nu au dat oameni afară și nici nu au tăiat salariile ca în criza anterioară. Dacă mai prindem 5, 6 sau chiar 10 ani de creștere economică, de creșteri salariale și de stabilitate a cursului valutar, ne apropiem mai mult de media Uniunii Europene.

Paradoxal, războiul din Ucraina ne-a deschis o șansă istorică. Totul este ca această coaliție, PSD-PNL, ca aceste două partide să nu se împuște reciproc, astfel încât să avem stabilitate politică. Că bani avem.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU