Vatra, un proiect gândit de studenţii români ajunge în finala celei mai mari competiţii din lume destinate caselor solare: Solar Decathlon, din Wuppertal, Germania. Echipa EFdeN s-a pregătit 3 ani pentru concurs. Tema a fost regenerarea unui sit existent şi extinderea unei clădiri, la alegere, cu locuinţe.

Am discutat subiectul cu Dalia Stoian, project manager la EFdeN.

“A fost o competiție destul de strânsă. Au fost echipe puternice la ediția aceasta care au mai participat în trecut la această competiție. În afară de o singură echipă, toate celelalte au avut multiple participări, ceea ce a însemnat că am avut și de unde învăța de la celelalte echipe.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

În final am reușit să fim campioni la condițiile de confort – asta pentru că am reușit să menținem atât temperatura, cât și umiditatea și nivelul de CO2 și toți parametri de confort ai casei. În plus, a fost și foarte bine construită casa.”, a povestit Dalia Stoian, project manager la EFdeN.