Ai putea ca, la ferma ta, să-ți produci singur inclusiv combustibilul pentru tractoare? Cu siguranță, dacă vei folosi un tractor alimentat cu metan. Iar New Holland a început deja livrările pentru primul tractor alimentat cu metan.
Advertisment
“Am fost mereu convins de importanța producerii energiei din surse regenerabile și de faptul că agricultura poate juca un rol important aici. Astăzi este o zi specială pentru La Bellotta, pentru că a fost livrat primul tractor cu metan. Pentru noi, este începutul concretizării unui vis, pentru că anticipăm că acesta este primul pas către independența totală de combustibilii fosili.”, a declarat Luca Remmert, proprietarul fermei La Bellotta.
Metanul poate fi produs din resturile de vegetație, în fermentatoare anaerobe. Firește, sunt necesare purificarea gazului și anumite tratamente, însă resursele există deja în orice fermă. Iar mulți fermieri au deja sisteme de producție a biogazului.
Titlurile zilei
“Acest tractor alimentat cu metan poate culege recoltele, dar și resturile care pot fi introduse în fermentator și care produc biogaz. Acesta poate fi fransformat și folosit pentru a satisface nevoile energetice ale fermei.”, a spus Carlo Lombardo, Brand President New Holland Agriculture.
“Mulțumită fermentației anaerobe, o fermă poate începe o serie de acțiuni inovative, care vor duce la reducerea semnificativă a emisiilor și, în același timp, generează energie regenerabilă.”, a comentat și Lorella Rossi, director tehnic Italian Biogas Consortium.
Prețul unui tractor cu motor pe metan este cam la același nivel cu prețul unui tractor convențional, pe motorină. Primele 20 de astfel de tractoare urmau să fie produse în 2020, însă din cauza pandemiei, primele livrări au început abia anul acesta. Iar 15 unități din cele 20 produse au fost deja rezervate.