Ancheta privind cauzele exploziei de pe 2 iulie de la Rompetrol Rafinare, compania care administrează rafinăria Petromidia, cea mai mare din România, continuă, pe perioada cercetărilor procesele de pe platforma industrială fiind sistate, scrie Ziarul Financiar.
Advertisment
Între timp, piaţa se încinge în contextul în care unitatea reprezenta 40% din capacitatea totală de rafinare a României. Numărul celor care şi-au pierdut viaţa în urma exploziei de la una din instalaţiile rafinăriei a ajuns la trei.
„Repornirea ar putea ave loc în 6 luni de zile. Instalaţia ar trebui refăcută din nou“, spun surse din industrie. Alţi oameni din piaţă spun că cel mai devreme rafinăria ar putea reporni în trei luni de zile, dar totul va depinde de mersul anchetei oficiale.
Titlurile zilei
Pe 2 iulie, în jurul prânzului, a izbucnit un incediu în zona instalaţiei de hidrofinare petrol motorină (HPM) de la Petromidia. Potrivit informaţiilor de la acel moment, cinci anajaţi ai companiei se aflau la locul accidentului. Trei dintre aceştia şi-au pierdut viaţa, deşi doi dintre ei au fost transferaţi pentru îngrijiri medicale în Germania
Explozie după revizia de pandemie
Dincolo de autorităţile statului, la locul accidentului a fost trimisă o echipă de la Insemex Petroşani – Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă pentru cercetări privind cauzele accidentului.
„Cercetările noastre s-au încheiat, dar concluziile vor fi gata abia spre finalul anului. Avem un volum de muncă imens, ne ocupăm simultan de foarte multe cazuri, cum este de exemplu explozia de la Matei Balş. Toate informaţiile despre Petromidia se vor duce spre parchet“, au spus specialiştii Insemex.
Incidentul anchetat acum a avut loc în cadrul instalaţiei de hidrofinare petrol motorină, explozia fiind înregistrată la circa un an de când toate instalaţiile de pe platforma Petromidia au trecut prin revizia gerenală.
Procedurile de revizie au durat 45 de zile, în perioada martie-aprilie 2020, în plină pandemie, provocările tehnologice fiind dublate de provocările privind condiţiile de lucru pe perioada pandemiei şi cele legate de identificarea forţei de muncă.
„Revizia generală reprezintă o măsură absolut necesară şi obligatorie pentru a ne desfăşura activitatea în deplină siguranţă, dar şi pentru protejarea angajaţilor, a comunităţilor din zonă şi a mediului înconjurător. Prin măsurile preventive adoptate la nivelul platformei Petromidia, am reuşit, împreună cu toţi cei implicaţi, să realizăm aceste lucrări în condiţii de siguranţă şi fără incidente pe parcursul celor 45 de zile“, spunea la acel moment Felix Crudu Tesloveanu, directorul general al Rompetrol Rafinare.
Lucrările au fost coordonate de Rominserv, furnizorul de soluţii tehnologice al grupului KMG International, proprietarul Rompetrol. Pentru revizia generală a rafinăriei Petromidia au fost contractate exclusiv companii din România.
„În total, au fost executate aproape 1.500 de lucrări. În cele 45 de zile, echipele au intervenit asupra unui număr de 1.000 de utilaje statice, 150 de utilaje rotative, peste 2.600 de ţevi şi conducte şi aproximativ 560 de utilaje electrice.“ „Odată cu revizia generală din 2020, rafinăria Petromidia şi Divizia de Petrochimie se vor alinia la noua strategie de funcţionare, cu revizie generală programată la 4 ani şi opriri tehnologice programate la 2 ani“, explica la momentul respectiv compania.
Cine avizează reviziile?
Potrivit specialiştilor din domeniul petrolier, aceste proiecte majore de revizie sunt verificate tehnic de CNCIR -Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune, iar apoi avizul privind punerea în funcţiune este dat de ISCIR – Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipienţilor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat în urma unui referat primit de la CNCIR.
„Nu avem o poziţie oficială faţă de ceea ce s-a întâmplat la Petromidia“, a spus Ioana Timofte, directorul general al CNCIR. „Noi am făcut verificările tehnice, totul era în regulă, iar mai departe referatul nostru în vederea emiterii deciziei de repornire a instalaţiilor a fost trimis către ISCIR. ISCIR este cel care ia decizia punerii în funcţiune“, a spus Timofte.
CNCIR are ca obiect principal de activitate realizarea de testări şi analize tehnice în scopul efectuării de verificări tehnice în vederea autorizării funcţionării şi de verificări tehnice în utilizare pentru instalaţiile/echipamentele prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, cu modificările şi completările ulterioare, se arată în prezentarea instituţiei.
Mai departe, ISCIR este organul de specialitate al administraţiei centrale, responsabil în numele statului pentru asigurarea măsurilor de funcţionare în condiţii de siguranţă a instalaţiilor şi echipamentelor, stabilit prin Legea nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Numiri politice în structuri strategice
La vârful ISCIR, în aprilie, în plină pandemie, a fost propulsat Ionel – Emanuel Oproiu (PNL), devenind inspector de stat şef, responsabil pentru coordonarea tuturor compartimentelor funcţionale din ISCIR. Numirea, girată de Virgil Popescu, ministrul energiei, a venit la doar o lună după ce Oproiu ţinuse evidenţa contabilă la ISCIR. Înainte de cariera fulminantă din ISCIR, Oproiu fusese timp de doi ani administrator la primăria din Scorniceşti.
„Toate verificările tehnice se fac de CNCIR“, spun reprezentanţi ai ISCIR. „CNCIR verifică instalaţiile, dar noi mai departe nu cercetăm corectitudinea datelor primite. Noi nu avem un drept asupra CNCIR, semnăm ce primim. Înainte ISCIR făcea tot, dar entitatea s-a spart în două. La final ISCIR-ul poate controla, dar nu poate lua măsuri“, mai spun reprezentanţi ai ISCIR.
ISCIR exercită următoarele funcţii: de autoritate, prin care asigură controlul respectării prevederilor reglementărilor în domeniu şi a regimului de autorizare şi verificare tehnică; de reglementare, prin care asigură elaborarea actelor cu caracter normativ; de reprezentare, prin care asigură cooperarea şi schimbul de informaţii, pe plan intern şi extern, în domeniul său de activitate, potrivit legislaţiei în vigoare.
La vârful ISCIR, responsabil în numele statului pentru aplicarea măsurilor de siguranţă la nivelul mai multor active industriale, în aprilie 2020, în plină pandemie, a fost propulsat Ionel – Emanuel Oproiu (PNL), devenind inspector de stat şef, responsabil pentru coordonarea tuturor compartimentelor funcţionale din ISCIR. Numirea, girată de Virgil Popescu, ministrul energiei, a venit la doar o lună după ce Oproiu ţinuse evidenţa contabilă la ISCIR. Înainte de cariera fulminantă din ISCIR, Oproiu fusese timp de doi ani administrator la primăria din Scorniceşti.
Importuri semnificative
Până la stabilirea cauzelor care au dus la explozia de la Petromidia, în piaţă, oamenii spun că importurile au crescut semnificativ.
„Piaţa este în vrie. Preţul pe zona de wholesale este în ceruri“, spun jucătorii din industrie. Dacă pe partea de benzinării, preţurile încă rezistă, pe zona de consumatori comerciali cotaţiile au crescut de la o zi la alta.
„Marii consumatori vor duce mai departe în preţuri aceste scumpiri, dar benzinării nu au nicio soluţie pentru că iau acum scump, dar nu pot transmite în pompe în contextul în care piaţa nu este făcută de ei“, mai spun sursele citate. Potrivit specialiştilor, importurile au crescut vertiginos.
Reprezentanţii grupului Rompetrol nu au oferit detalii suplimentare până la închiderea ediţiei. Anul trecut, chiar şi cu revizia de o lună şi jumătate, Rompetrol Rafinare a produs 4,6 milioane de tone de produse petroliere. Doar pe plan intern rafinăria a livrat 1,9 milioane de tone de motorină auto, circa 35% din consumul total, şi peste 325.000 de tone de benzină, auto, 30% din total.
Anul trecut, Rompetrol Rafinare a produs 4,6 milioane de tone de produse petroliere. Doar pe plan intern rafinăria a livrat 1,9 milioane de tone de motorină auto, circa 35% din consumul total, şi peste 325.000 de tone de benzină, auto, 30% din total.
Lucrările la revizia generală a Petromidia (13 martie-30 aprilie 2020) au fost coordonate de Rominserv, furnizorul de soluţii tehnologice al grupului KMG International, proprietarul Rompetrol. Pentru revizia generală a rafinăriei Petromidia au fost contractate exclusiv companii din România. Lucrările s-au efectuat în plină pandemie, provocările tehnologice fiind dublate de provocările privind condiţiile de lucru pe perioada pandemiei şi cele legate de identificarea forţei de muncă.