Aplicările candidaţilor români la joburi au crescut cu 70% în primul trimestru din 2021 faţă de primele trei luni din 2020, respectiv de la 2,7 milioane la aproape 4 mi­lioane, cu o medie lunară de aproximativ 1,3 milioane de aplicări, conform datelor de pe platforma de recrutare eJobs., scrie Ziarul Financiar.

Pe platformă au fost postate 70.000 de joburi noi în primele trei luni ale anului, o valoare egală cu cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Un număr de joburi egal cu cel din primul trimestru al anului trecut dă un semnal important despre dinamica angajărilor din 2021. Şi asta pentru că ianuarie şi fe­brua­rie 2020 au fost două luni cu valori record în ceea ce pri­veş­te angajările, martie fiind, într-adevăr, luna care a tras în jos primul trimestru. Anul acesta, însă, lucrurile s-au re­aşezat în matcă şi se menţine un ritm constant de aproxi­mativ 25.000 de joburi noi pe lună. În luna martie, spre exemplu, acest nivel a fost depăşit, angajatorii pos­tând aproape 27.000 de noi locuri de muncă“, spune Bogdan Badea, CEO al eJobs România.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE