Statele europene depun eforturi foarte mari ca să-și protejeze consumatorii şi mediul de afaceri de creșterea exponențială a preţului gazului şi implicit al energiei. Pentru România, în ultimul an, acest efort a consumat 2,9% din PIB, echivalentul a 6,9 miliarde de euro, iar iarna abia acum începe.
Sunt deja state precum Franţa sau Spania care au reglementat pieţele de energie pe toate segmentele. România încă ezită.
Un raport Goldman Sachs avertizează că actuala criză va fi mai severă decât criza petrolului din anii 1970. Analiştii băncii consideră necesară introducerea unor plafoane de preţ pe zona de producţie de energie. Dar acest lucru va trebui completat de un sistem de tarifare care să le permită companiilor de utilităţi să-şi recupereze diferenţele pe un interval de timp de 10-20 de ani.
Piaţa gazului trebuie decuplată de cea de producţie de energie, mai arată analiza Goldman Sachs.
Am discutat subiectul cu Daniel Pintilie, expert în energie.
“Cred că ar trebui să explicăm publicului de înseamnă, de fapt, reglementare. Mai exact, ar trebui să ne întoarcem la o piață de energie în care statul are control total. Dacă mă întrebați pe mine, cred că e o alegere cu două tăișuri. Pe termen scurt ar putea rezolva o problemă, dar ceea ce cred că se poate întâmpla, cum istoria a arătat, este ca această măsură de reglementare totală a pieței să fie una pe termen lung și care, de fapt, să fie în contradicție cu ceea ce s-a dorit inițial odată cu liberalizarea pieței.”, a povestit Daniel Pintilie, expert în energie.