Miniştrii de finanţe din G7 sunt aşteptaţi vineri să aprobe planurile de impunere a unui plafon de preţ pentru petrolul rusesc, cu scopul de a reduce veniturile pentru războiul din Ucraina, dar de a menţine fluxul de ţiţei pentru a evita creşterea preţurilor, au declarat oficialii organizaţiei.

Miniştrii din clubul democraţiilor industriale bogate urmează să se întâlnească în mod virtual şi este posibil să emită un comunicat care să prezinte planurile lor de implementare, relatează Reuters.

“Este probabil să se ajungă la un acord”, a declarat un oficial european al G7, adăugând că nu este clar cât de multe detalii vor fi dezvăluite, cum ar fi nivelul per baril al plafonului de preţ.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Ministrul britanic de finanţe Nadhim Zahawi a declarat joi, la Washington, că speră că miniştrii de finanţe ai G7 vor “avea o declaraţie care va însemna că putem avansa pentru a realiza acest lucru”.

În pofida scăderii volumelor de export de petrol ale Rusiei, veniturile sale din exportul de petrol în iunie au crescut cu 700 de milioane de dolari faţă de mai, împinse de preţurilorcrescute de războiul din Ucraina, a declarat luna trecută Agenţia Internaţională pentru Energie.

Liderii occidentali au căzut de acord în iunie să analizeze un plafon pentru a limita cât pot plăti rafinăriile şi traderii pentru ţiţeiul rusesc – o măsură pe care Moscova spune că nu o va respecta şi că o poate contracara prin expedierea de petrol către statele care nu se adoptă plafonul de preţ.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a refuzat să comenteze planurile G7 privind plafonarea preţurilor.

G7 este format din Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi Statele Unite. Unii oficiali din cadrul blocului au declarat că plafonarea are nevoie de un sprijin mai larg şi s-au întrebat dacă poate avea succes fără participarea marilor consumatori de petrol, China şi India, care este puţin probabil să susţină planul.

Dar alţi oficiali G7 au declarat că China şi India şi-au exprimat interesul de a cumpăra petrol rusesc la un preţ mai mic, în conformitate cu plafonul.

Preţurile petrolului rusesc au crescut în aşteptarea embargoului UE, ţiţeiul Ural fiind tranzacţionat cu un discount de 18-25 de dolari pe baril faţă de ţiţeiul Brent de referinţă, faţă de un discount de 30-40 de dolari la începutul acestui an.