Numărul companiilor şi al gospodăriilor din zona euro care nu reuşesc să ramburseze împrumuturile bancare va creşte, iar pierderile din credite vor creşte până la un maxim al ultimilor cinci ani, de 3,9% în 2023, deşi vor rămâne mai mici decât vârful de 8,4% înregistrat în 2013.

Conform unei analize realizată de EY, creşterea numărului de credite neperformante se înscrie pe fondul încetinirii creşterii creditării, care va decelera la 2,9% în 2023, deoarece cererea de împrumuturi post-pandemie este suprimată de creşterea inflaţiei şi de impactul financiar al războiului din Ucraina.

“Deşi în următorii doi ani se vor înregistra rate de creştere a creditării mai reduse decât în perioada de vârf a pandemiei, perspectivele economice pentru sectorul bancar european sunt de un optimism prudent. Optimism pentru că cele mai grave efecte economice ale pandemiei COVID-19 par să fi trecut, iar redresarea progresează bine şi prudenţă ca urmare a tulburărilor geopolitice şi a presiunilor asupra preţurilor. Acesta este un alt moment crucial în care instituţiile financiare şi factorii de decizie politică trebuie să continue să se sprijine reciproc pentru a răspunde provocărilor viitoare.”, a spus Omar Ali, EY EMEIA Financial Services Leader.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Cu toate acestea, se preconizează revenirea creşterii la nivelul total al împrumuturilor bancare, până la o medie de 3,4% în următorii trei ani, înainte de a ajunge la 4% în 2025, nivel înregistrat ultima dată în 2020, când programele de împrumut au fost susţinute de guvern în contextul pandemiei .

Creditele neperformante în întreaga zonă euro, ca pondere din împrumuturile brute acordate întreprinderilor, au scăzut la un nivel minim al ultimilor 14 ani, de 2,2% în 2021 (faţă de 3,2% în 2019), în mare parte datorită menţinerii ratelor negative ale dobânzilor şi intervenţiilor guvernamentale introduse pentru a sprijini veniturile gospodăriilor şi ale întreprinderilor în timpul pandemiei.

Prognoza EY prevede că pierderile din împrumuturi din zona euro vor creşte cu 3,4% în 2022 şi cu încă 3,9% în 2023, de la o medie de 2,4% în 2020 şi 2021.

Cu toate acestea, neplăţile vor rămâne modeste în raport cu standardele istorice: pierderile au fost în medie de 6% în perioada 2012-2019 şi au ajuns la 8,4% în 2013, în urma crizei datoriilor din zona euro. Imediat înainte de pandemie, pierderile din credite au fost în medie de 3,5% în perioada 2018-2019.

Pe termen scurt, se preconizează o încetinire a creşterii creditării întreprinderilor în raport cu vârful pandemic, ca urmare a retragerii sprijinului guvernamental şi al BCE, a presiunii asupra apetitului pentru investiţii din cauza incertitudinii economice, ca urmare a războiului din Ucraina şi a unei atenţii sporite acordate îmbunătăţirii bilanţurilor corporative. De asemenea, se preconizează că cele 300 de miliarde de euro de deţineri de numerar “în exces” pe care firmele din zona euro le-au acumulat în timpul COVID-19 vor afecta cererea de creditare.

Împrumuturile ipotecare în întreaga zonă euro vor creşte în medie cu 3,9% între 2022 şi 2024, în scădere de la 4,5% în 2020 şi 5,2% în 2021.

Creditele ipotecare au înregistrat o performanţă surprinzător de robustă în timpul pandemiei. În 2020, împrumuturile ipotecare în întreaga regiune au raportat cea mai mare rată din 2007, datorită ratelor foarte scăzute ale dobânzilor, creşterii preţurilor locuinţelor, schimbării determinate pandemie către munca la domiciliu şi capacităţii unor cumpărători de a apela la economii neplanificate pentru a contribui la finanţarea depozitelor.

Cu toate acestea, perspectivele sunt mai puţin îmbucurătoare, pe măsură ce preţurile locuinţelor continuă să crească, ratele dobânzilor par să crească, iar în unele economii din zona euro sunt introduse măsuri de reglementare pentru a răci pieţele imobiliare încinse.

Stocul de credite de consum în întreaga zonă euro a scăzut cu 0,4% în 2021, după ce în anul precedent scăzuse deja cu 2,7%. Acest lucru se compară cu o creştere de 5,6% în 2019, înainte de pandemie.

Prognoza economică a EY privind împrumuturile acordate de băncile europene preconizează creşterea creditului de consum cu 2,6% în acest an şi cu încă 1,7% în 2023. Cu toate acestea, un număr semnificativ de gospodării vor putea apela la economiile acumulate în timpul pandemiei, ceea ce frânează cererea suplimentară de datorii negarantate.