Afaceri de 134,8 miliarde de lei şi peste 426.000 de angajaţi în cele aproape 90.000 de companii – aşa arată, pe scurt, imaginea pieţei construcţiilor la bilanţul anului 2021, potrivit informaţiilor preliminare furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Advertisment
Deşi toţi indicatorii sunt pe plus faţă de anul precedent, se remarcă, din punctul de vedere al afacerilor şi al forţei de muncă, o încetinire a ritmului de creştere.
Astfel, cifra de afaceri cumulată este cu 5% mai mare faţă de 2020 (în condiţiile în care, în 2020 faţă de 2019 creşterea fusese de 16%).
Titlurile zilei
De asemenea, în ceea ce priveşte numărul de angajaţi, acesta a crescut anul trecut cu 2%, după ce, în anul precedent, avansul fusese de 8%.
La numărul de persoane juridice cu coduri CAEN din domeniul construcţiilor care au raportat rezultate pentru 2021, se vede însă o creştere peste cea din 2020 (7% faţă de 2%), mai arată calculele ZF pe baza datelor ONRC.
Ca număr de firme, cele mai multe (43.958, adică 49% din total) activează în domeniul lucrărilor de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, iar cele mai puţine (77, adică mai puţin de 1% din total) în construcţia de poduri şi tuneluri.
Un semnal alarmant este cel care arată că, în primele cinci luni din 2022, construcţiile au fost al doilea domeniu ca număr de insolvenţe generate, mai exact 551 din cele peste 2.800 de insolvenţe în total, în condiţiile în care, pe tot parcursul anului 2021, au ajuns în această stare mai puţin de 700 de firme de profil.