Coaliţia pentru Libertatea Comerţului şi a Comunicării (CLCC) cere prelungirea cu o oră, de la 18.00 la 19.00, a închiderii magazinelor: „o oră în plus va face diferenţa dintre faliment şi supravieţuire pentru micii comercianţi”.

Coaliţia pentru Libertatea Comerţului şi a Comunicării solicită revizuirea măsurilor de restricţionare a circulaţiei, în localităţile în care rata de infectare trece de patru la mia de locuitori, şi prelungirea cu o oră, de la 18.00 la 19.00, a închiderii magazinelor de proximitate de până în 250 de metri pătraţi.

Raţionamentul unei astfel de hotărâri constă în capacitatea micilor comercianţi de a prelua fluxul de clienţi ai marilor retaileri pentru a evita aglomerările cauzate de măsurile luate în pripă şi fără consultarea asociaţiilor de profil. CLCC consideră că deciziile tardive de a limita numărul de clienţi nu vor rezolva cu succes aglomeraţia, în condiţiile în care măsurile privind calculul aleatoriu al clientelei utilizând cota de cel puţin 7 metri pătraţi per client nu sunt obligatorii pentru toţi marii retaileri.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

„Prelungirea cu o oră a închiderii va face diferenţa dintre faliment şi supravieţuire pentru micii comercianţi, care reprezintă coloana vertebrală a unei economii locale sănătoase. În plus, lipsa de predictibilitate a măsurilor decise de autorităţi a dus la pierderi mari de venituri pentru magazinele de proximitate, silite uneori să se adapteze peste noapte la «noua normalitate». O măsură atât de simplă şi de judicioasă, cum este prelungirea cu o oră a închiderii magazinelor de proximitate, va fi şi în beneficiul populaţiei care şi-ar adapta comportamentul de consumator. Trebuie remarcat că scăderea economică de numai 3,9% înregistrată anul trecut s-a datorat inclusiv muncii şi veniturilor generate de micii comercianţi locali, care sunt trecuţi cu vederea de fiecare dată când se iau decizii «la centru», fără o minimă consultare”, a declarat directorul executiv al CLCC, Constantin Rudniţchi.

CLCC numără peste 2.000 de companii, cu o cifră de afaceri cumulată de circa 50 de miliarde de lei şi un număr de 36.000 de angajaţi.