• Analiştii financiari preconizează un deficit bugetar de 5,8% din PIB.
  • Datele colectate de CFA în luna septembrie mai arată că leul se va deprecia până la un curs mediu de 5,0607 lei/euro în următoarele 12 luni.
  • Datele sondajului mai arată că evoluţia în termeni reali a PIB în anul 2023 este estimată la 2,2% de la 2,1% în prognoza anterioară.

Analiştii financiari din cadrul asociaţiei CFA România spun că deficitul bugetar de stat anticipat pentru acest an va fi de 5,8% din PIB, cea mai mare valoare înregistrată în cadrul sondajului CFA de la începutul anului.

„Conduita politicii fiscale s-a reflectat în anticipaţiile de defict bugetar pentru anul current, deficitul anticipat pentru acest an înregistrând cea mai mare valoare de la începutul anului”, explică Adrian Codirlaşu, vicepresedinte al Asociatiei CFA Romania, citat de Ziarul Financiar.

Datele colectate de CFA în luna septembrie mai arată că leul se va deprecia până la un curs mediu de 5,0607 lei/euro în următoarele 12 luni, în timp ce rata anticipată a inflaţiei va înregistra o valoare medie de 6,86% în scădere de la 7,58% faţă de exerciţiul anterior.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Pentru orizontul de 6 luni, 84% dintre analiştii financiari incluşi în sondajul lunar anticipează un curs valutar de 5,0169 lei/euro.

În ceea ce priveşte indicatorul de încredere macroeconomică al CFA, acesta a a scăzut uşor în luna septembrie, cu 0,5 puncte, la valoarea de 47,4 puncte, situaţie care s-a datorat scăderii componentei de condiţii curente.

„Încetinirea creşterii economice precum şi noile masuri fiscale s-au reflectat şi în componenta de condiţii curente a indicatorului de încredere, componentă care a înregistrat o scădere de 6,6 puncte faţă de exerciţiul anterior”, adaugă Adrian Codirlaşu.

Datele sondajului mai arată că evoluţia în termeni reali a PIB în anul 2023 este estimată la 2,2% de la 2,1% în prognoza anterioară.

Indicele ROBOR

Totodată, indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor varia­bile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, este preconizat să atingă 5,90% în următoarele 12 luni.

Referitor la evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, 53% dintre participanţi anticipează o scădere a acestora în timp ce 42% dintre participanţi anticipează o stabilitate în următoarele 12 luni.

De asemenea 73% dintre participanţi consideră că preţurile actuale sunt supraevaluate, iar 21% că sunt corect evaluate.

În paralel, datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 54% în următoarele 12 luni.

Sondajul Asociaţiei CFA România reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia încearcă să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.