Iarnă grea? Nu. Ierni grele. Chiar dacă Rusia a redus sau sistat livrările de gaze, am reușit să umplem depozitele la 90% din capacitate în Europa. Am găsit sau suntem în negocieri pentru surse alternative de gaz. A fost dat în folosință gazoductul Grecia – Bulgaria, iar Germania și Spania continuă demersurile pentru cel din Pirinei, Midcat. Aportul de gaze lichefiate din Statele Unite a crescut la aproape 50%, de la puțin peste 20% în 2021.

În România a început exploatarea din perimetrul Midia. Sunt doar câteva exemple. Europa face eforturi de a înlocui gazele rusești. Și pare să reușească. Dar acum trebuie să ne facem griji pentru primăvara viitoare, când rezervele de gaze vor scădea la 25-30%. Și mai ales pentru iarna viitoare.

“Iarna asta va fi dificilă, dar iarna viitoare poate fi foarte dificilă”, spune şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie, Fatih Birol. Nu ne temeam de iarna care trebuia?

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Am discutat subiectul cu Ionuț Purica, expert în energie.

“Trebuie înțeles că unul din lucrurile care s-au dezvoltat foarte puternic în a doua jumătate a secolului XX, de când au apărut sateliți și alte mijloace de urmărire a mișcărilor climatice, a fost posibilitatea de a prezice fenomene meteorologice cum ar fi frigul sau căldura în ierni sau în zonele de vară. Este foarte clar un lucru – încă nu cred că suntem în stare să prezicem de pe o iarnă pe alta.”, a povestit Ionuț Purica, expert în energie.