• Netflix dă 5 mld. $ pe drepturile de difuzare ale emisiunilor produse de World Wrestling Entertainment.
  • Platforma își anunță astfel intrarea pe piața de live streaming sportiv.
  • Netflix are +9% în aftermarket.

Netflix dă 5 mld. $ pe drepturile de difuzare ale emisiunilor produse de World Wrestling Entertainment (WWE), pentru o perioadă de 10 ani. Co-CEO-ul Ted Sarandos vorbea pe tema live streaming-ului sportiv în octombrie 2023, la raportările anterioare. Acum, anunțul vine chiar înainte de publicarea rezultatelor trimestriale pe T4.

Rezultate mixte. Veniturile Netflix depășesc estimările, dar compania nu atinge targetul de câștig pe acțiune. Totuși, acțiunea are un plus de 9% în aftermarket, scrie Fortune. Deal-ul cu WWE și numărul record de utilizatori, 260,3 mil., influențează dinamica Netflix pe bursă.

Ce presupune deal-ul cu WWE?

Netflix va difuza show-ul Raw săptămânal, în SUA, UK, Canada și America Latină. Pe celelalte piețe se adaugă și emisiuni ca SmackDown, NXT, WrestleMania sau SummerSlam.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Mișcarea Netflix de a intra pe piața de streaming sportiv era anticipată de piață, dar de ce alege WWE?

De ce nu se orientează către alt sport?

Chiar dacă nu prinde la public la fel de mult ca NFL și nu e la fel de cool ca NBA, WWE atrage spectatori. Anul trecut, Raw a fost cel mai urmărit show de pe USA Network, cu 17,5 milioane de unici. 82% dintre americani spun că au auzit de WWE, potrivit Fortune.

În iunie 2023, WWE avea 90 de milioane de fani, conform unui studiu SSRS/Luker, citat de The Hollywood Reporter. Sunt și cei mai loiali subscriberi, arată datele Antenna.

Streamerii apelează la evenimente sportive live pentru a câștiga subscriberi

Evenimentele sportive sunt printre cele mai urmărite, fie că vorbim de canale de streaming sau canale TV tradiționale. Anul trecut ocupau primele 98 de poziții din primele 100 cele mai urmărite transmisiuni TV, în SUA.

Iar streamerii vor să profite de asta. Apple TV+ difuzează meciuri din MLB și MLS. Warner Bros. pune o parte dintre meciurile din NBA și pe Max. Amazon are un contract pe 10 ani, cu 1 mld. $ pe sezon, pentru anumite meciuri din NFL.

Netflix mai are un atu. Este deja implicată în producția de miniserii și documentare legate de sport. Este platforma care a reușit să ducă în trend cursele de Formula 1, prin show-ul Drive to Survive.

Programele live pot face abonamentul cu reclame mai atractiv

Întreruperile din timpul meciurilor sunt intervale care apar natural și care fac loc reclamelor. Dar există și pauza dintre reprize, care ajută.

În ciuda prețului redus, abonamentul cu reclamă lucrează în favoarea platformelor de streaming, pentru că iau bani și de la advertiseri și de la subscriberi.

În iulie anul trecut, Netflix renunța la abonamentul basic, de 10$, și-l introducea pe cel de 6,99$, cu reclame.

În ianuarie, Netflix ajungea la 23 milioane de subscriberi pentru abonamentul cu reclame, de la 15 milioane, în noiembrie 2023. Peste așteptările analiștilor.