• Google continuă campania de concediere a angajaților care protestează împotriva contractelor cu Israel.
  • Șeful Google spune că biroul nu este un spațiu destinat controverselor politice.
  • Până acum, Google a concediat 48 de angajați protestatari.

Google mai concediază 20 de angajați care se opuneau contractelor companiei cu Israel. În ultima săptămână, gigantul tech american a renunțat la 48 de angajați. Un oficial al companiei spune că demiterile vin în urma investigației legate de protestul din 16 aprilie.

Concedierile vin la câteva zile după ce CEO-ul Sundar Pichai le transmitea angajaților că nu pot folosi compania drept „platformă personală pentru dispute politice”, scrie Washington Post.

„Corporația încearcă să suprime, să reducă la tăcere angajații și să-și exercite influența asupra lor”, spune Jane Chung, de la No Tech for Apartheid. ONG-ul contestă din 2021 contractele Google și Amazon cu Israel.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Protestele de la Google fac parte dintr-un val care se opune cooperării guvernului SUA sau companiilor americane cu instituțiile israeliene. Protestatari pro-Palestina au fost arestați în ultimele zile în timp ce demonstrau în campusurile universităților Yale și Columbia.

Care este situația concedierilor la Google

Lupta dintre managerii Google și angajații concediați devine publică. Compania susține că fiecare angajat concediat a contribuit la blocarea activității. Afirmație contestată de cei în cauză, care spun că unii dintre cei demiși nici măcar n-au fost la birou în ziua protestului.

Google a mai concediat și în trecut angajați care au criticat public compania, dar niciodată un număr atât de mare simultan. În ultimii ani, și-a creeat renumele de cea mai liberală companie din Big Tech.

În scrisoarea către angajați, Sundar Pichai spune că libertatea pe care o oferă compania este un atu în chestiunile legate de muncă, nu de politică.

„Sunt totuși la job, iar regulile și așteptările noaste sunt clare: ăsta e un business”, spune Pichai.