Fraţii Pavăl analizează posibilitatea achiziţiei unui teren de la Ion Ţiriac lângă viitorul magazin Ikea Timişoara, pentru care ar putea plăti 15 mil. euro, potrivit datelor din piaţă.

Astfel, Dedeman ar repeta mutarea din Bucureşti, unde, în Băneasa, a construit cel mai mare magazin al său, în urma unei investiţii de 36 mil. euro, tot lângă un magazin Ikea.

Terenul din judeţul Timiş este amplasat în localitatea Dumbrăviţa, în imediata vecinătate a orașului și în interiorul centurii de nord, pe DN 69 Timişoara-Arad. În Timişoara, Dedeman mai are deja două magazine, ultimul fiind deschis în 2015 în urma unei investiţii de 15 mil. euro.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Ikea a cumpărat în 2019 un teren de 8 hectare de la Ion Ţiriac într-o tranzacţie estimată la 8 mil. euro, adică 100 euro/mp. Dacă Dedeman ar cumpăra restul de 15 hectare tot cu 100 euro/mp, atunci tranzacţia s-ar ridica la 15 milioane de euro.

Întreg terenul are o suprafaţă de 23 de hectare şi se află în apropiere de arena sportivă Constructim din Timişoara.