• Experții avertizează că o criză a gazelor ar putea avea efecte grave asupra companiilor din industrie
  • Preţurile gazelor naturale sunt deja la niveluri record pentru această perioadă
  • Dacă preţurile ajung prea sus, atunci unele companii dependente de gaze ar putea decide ca pur şi simplu să nu mai producă

Dacă iarna va fi lungă şi va exista o criză a gazelor în Europa, unele companii din industrie îşi vor înceta activitatea, a avertizat Centrica, companie britanică şi unul dintre cei mai mari furnizori de utilităţi din regiune.

Această problemă, care se adaugă scumpirii facturilor pentru energie în mai toată Europa, ar însemna acutizarea unor penurii care hrănesc un val global de inflaţie.

Preţurile gazelor naturale sunt deja la niveluri record pentru această perioadă, scrie Financial Times. Cotaţiile sunt şi de cinci ori mai mari decât acum un an. Există temeri că ţările europene se vor confrunta cu o penurie de gaze la iarnă, când cererea, deja ridicată, va fi mai puternică. În prezent, livrările producătorilor şi exportatorilor sunt prea mici pentru ca distribuitorii să-şi umple depozitele. Cassim Mangerah, directorul diviziei de trading a Centrica, spune că o iarnă lungă sau prea rece va duce preţurile şi mai sus, ceea ce va obliga unele companii cu consum mare de energie să-şi diminueze producţia. „N-am mai văzut aşa ceva în ceea ce priveşte preţurile“, a explicat ea. „Dacă va fi o criză de aprovizionare în această iarnă, piaţa va putea fi echilibrată prin activitatea economică.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Dacă preţurile ajung prea sus, atunci unele companii dependente de gaze ar putea decide ca pur şi simplu să nu mai producă.“ Altfel spus, unele afaceri şi-ar putea închide fabricile. O astfel de perspectivă o creează şi revenirea cu forţe noi a pandemiei de COVID. Tom Marzec-Manser, analist la firma de consultanţă ICIS, spune că situaţia cu aprivizionarea cu gaze „ mai degrabă s-a înrăutăţit în timpul verii, în loc să se îmbunătăţească“ în Europa. „De aceea şi cresc preţurile. Nu este de neconceput ca industria să-şi închidă producţia, dar dacă se întâmplă aşa, va fi pentru scurt timp, când cererea va fi maximă.“

Cererea pentru gaze naturale, folosite pentru producerea de energie, a fost ridicată anul acesta la nivel global. Iarna a fost lungă în Europa şi Asia, ceea ce a epuizat rezervele, iar temperaturile ridicate din vară au însemnat o nevoie mai mare de aer condiţionat, adică de energie.

De asemenea, mai multe ţări au redus consumul de cărbuni, pentru a polua mai puţin, golul fiind acoperit cu gaze. În UE, preţurile certificatelor de carbon s-au dublat în pandemie. Rusia, cel mai mare exportator de gaze pentru Europa, a fost criticată pentru că nu suplimentează livrările pentru a ajuta la refacerea rezervelor naţionale.

Unii au văzut acest refuz ca un şantaj pentru ca statele europene să recunoască importanţa gazoductului rusesc Nord Stream 2, care ar aduce gaze ruseşti mai ieftine în UE, dar încă neterminat şi foarte controversat . Însă Gazprom, monopolul exporturilor de gaze ruseşti, a spus că Nord Stream 2, chiar dacă va intra în funcţiune, nu va suplimenta imediat livrările de gaze pentru Europa.

„UE are suficiente gaze pentru a satisface nevoile zilnice ale momentului, dar nu sunt destule pentru a reface rezervele“, a explicat Mangerah. „Dacă va fi o iarnă lungă,având în vedere unde suntem astăzi, va trebui să atragem GNL (gaze naturale lichefiate) indiferent de preţ.“ Una din industriile care pot fi afectate de o criză de energie este cea a oţelului.