• Un grup de experți culinari români trimit către Amazon o scrisoare de protest.
  • Experții sunt nemulțumiți de cărțile de „gastronomie românească” vândute pe platformă.
  • Experții români spun că aceste cărți trebuie incluse la categoria de „fantasy”.

Un grup de experți culinari români trimite o scrisoare de protest către platforma de vânzări online Amazon. Scrisoarea cuprinde reclamații cu privire la faptul că mare parte din cărțile de „gastronomie românească” vândute sunt aberante și că trebuie inlcuse șa categoriile „fantasy”, și nu la „gastronomie”.

Cum s-a luat inițiativa?

Cei care au trimis scrisoarea către Amazon sunt: jurnalistul culinar Cosmin Dragomir, Cezar Ionescu și Catalin Mahu. Au lansat o petiție online prin care orice român se poate alătura.

„Ne mândrim cu ciorba rădăuțeană, dar ea nu conține porcușori de guineea. De fapt, nouă ne plac porcii cărnoși pe care îi îngrășăm timp de un an, iar micuții blănoși considerați delicatese pe alte meleaguri îi creștem doar ca animale de companie. Tofu este un ingredient asiatic intrat de curând pe piața românească și nimeni nu ar putea susține că o pastă tartinabilă din tofu e tradițională. Mititeii noștri pe care îi iubim conțin usturoi și, cu derogare de la UE, bicarbonat de sodiu, în nici un caz ceapă, așa cum nici ciorba de burtă nu are cartofi nici măcar în cratițele celor mai puțin pricepuți bucătari dintre noi. Consumăm mult somon, dar bunicii și părinții noștri nu îl puneau în farfurie pentru că nu crește în râurile noastre, așa cum nici King Crabul de Alaska nu este aclimatizat pe aici.”, scriu experții în scrisoare. Textul integral este publicat în limba română pe site-ul lui Cosmin Dragomir.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Zece cărți au atras atenția experților, printre care: All Along The Danube și The Dracula Cookbook, de Marina Polvay și The Ultimate Romanian Cookbook(111 tasty dishes from Romania to cookright now), de Slavka Bodic.

Cosmin Dragomir nu crede că Amazon va scoate acele cărți de la vânzare. El spune că „dacă nu ne promovăm noi singuri bucătăria, o vor face alții și iată cum o fac”.