Intelectualii faimoși au termen de valabilitate. De ce pierd, în timp, adulația publicului

• Intelectualii faimoși, sau public thinkers, pierd, în timp, respectul publicului, potrivit The Scholar’s Stage.
• În mediu, un public thinker rezistă în lumina reflectoarelor timp de 7 ani.
• În majoritatea domeniilor, producția creativă crește constant de la 20 la 40 de ani, apoi scade treptat.

Sunt geniali, dar nu-i ține mult. Intelectualii faimoși nu rezistă mult în lumina reflectoarelor. Azi îi respecți, mâine le dai ignore. Ideile lor devin ridicole, după un timp. Își pierd strălucirea de la începutul carierei. Tema pornește de la o întrebare pe Twitter. „Ce public thinker idolatrizai acum 10-15 ani, dar pentru care nu mai ai prea mult respect intelectual azi?”. Mulți au răspuns cu “toți”.

În medie, un intelectual public râmâne relevant în ochii fanilor timp de 7 ani. În unele cazuri, intervalul este mai lung, dar riscă să devină stângaci, demodat sau ridicol.

De ce au intelectualii faimoși termen de valabilitate?

Geniul analitic nu e constant pe tot parcursul vieții. Inteligența generală și creativitatea au vârfuri clare pe parcursul vieții. În majoritatea domeniilor, producția creativă crește constant de la 20 până la 40 de ani, apoi scade, treptat. În rândul savanților (filosofi / istorici), apogeul e la 60 de ani.

Pentru oamenii de rând: în scădere după 40 de ani, în picaj abrupt după 70.

Care sunt motivele?

În timp, numărul neuronilor scade. Adultul mediu pierde 150.000 de celule cerebrale pe zi. Între 25 și 75 de ani, creierul pierde între 5-10% din neuroni.

Inteligența fluidă începe să scadă la 30 de ani, ceea ce înseamnă că majoritatea oamenilor își ating puterea maximă de analiză înainte de 40 de ani. Cei mai mulți oameni dezvoltă cele mai importante și originale idei între sfârșitul vârstei de 20 și începutul vârstei de 40 de ani.

Peste factorul fizic, intervine și cel social. Odată cu vârsta, intelectualii publici se deconectează de la evoluția firească a lumii și rămân blocați în propriile idei.

Un caz concret: Thomas Friedman, jurnalist al New York Times. Până la vârsta de 29 de ani era deja reporter pe teme de război premiat cu Pulitzer pentru reportajele sale. La 36 de ani scrie cartea From Beirut to Jerusalem, pentru care lua mai multe premii.

Ajunge la apogeu la 52 de ani, când lansează cartea The World is Flat. De aici începe declinul. Lucrările sale nu mai sunt urmărite, efervescența din jurul articolelor de opinie scrise de el dispare. În jurul vârstei de 60 de ani devine, plat, repetă aceleași idei din tinerețe.

De ce? Pentru că lumea lui 2019 nu mai era aceeași cu cea a lui 2002, scrie The Scholar’s Stage.