• România s-a angajat, prin PNRR, să reglementeze activitatea de lobby
  • Alte opt state europene au introdus deja o reglementare de acest tip
  • Instituțiile europene au adoptat în 2021 registrul comun de transparență

România s-a angajat, prin PNRR, să reglementeze transparența privind activitatea de lobby. Inițiative au mai fost. Începând cu anul 2000 au fost depuse în Parlament mai multe inițiative legislative, majoritatea respinse sau clasate. Ultimul proiect de lege, depus în 2018, a fost respins în Parlament luna trecută.

La nivel european, mai multe instituții, cum ar fi Parlamentul European, Comisia Europeană sau Consiliul European, au adoptat în primăvara anului trecut un registru comun de transparență unde se înscriu toți lobbyiștii. Germania a făcut același pas tot anul trecut, pe fondul unui scandal legat de atribuirea contractelor cu măști anti-Covid. Este a opta țară europeană care a introdus o astfel de reglementare, după state ca Austria, Marea Britanie sau Franța. În privința României, principalele puncte relevante constau în operaționalizarea

Registrului unic de transparență a intereselor, ca instrument unic de evidență a întâlnirilor dintre reprezentanți ai Guvernului și diferiți stakeholderi și adoptarea unor norme privind modul în care membrii Guvernului interacționează cu lobbyiștii și cu alte terțe părți care încearcă să influențeze procesul legislativ.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Am discutat subiectul cu Gabriel Biriș, avocat de business.

“În primul rând, să spunem că reglementarea lobby-ului trebuie făcută pentru asigurarea transparenței. Adică, în momentul în care un cetățean vorbește despre un anumit subiect, în zona publică dar și cu autoritățile, este bine să știm dacă vorbește sau vine cu propuneri pentru că așa crede el că acele propuneri sunt bune pentru țară sau pentru că este plătit de cineva să susțină acele propuneri. Activitatea de lobby trebuie să fie transparentă tocmai pentru a asigura acest cadru de încredere și a ne asigura că, prin transparență, se reduce corupția asociată inerent unor anumite procese legislative netransparente.

Deci, din punct de vedere al transparenței, este un must și este absolut regretabil că, de atâția ani de zile, nu s-a făcut nimic în acest sens. E bine că suntem obligați să o facem.”, a declarat Gabriel Biriș, avocat de business.