După două şedinţe de pauză pe fondul mini-vacanţei de Paşte și 1 Mai, zile în care pieţele externe au înregistrat creşteri, iar pe Wall Street chiar maxime istorice, Bursa de la Bucureşti a deschis marţi dimineaţă în teritoriu pozitiv, cu o apreciere de 1,5% pentru indicele prinicipal BET în primele minute ale şedinţei.

Indicele principal BET afişa nivelul de 11.511 puncte – maxim istoric, susţinut de evoluţia acţiunilor Băncii Transilvania, Petrom şi Fondul Proprietatea.

Și bursele europene au înregistrat creșteri, precum 0,6% pentru FTSE 100, 0,3% pentru Paris, 0,15% pentru Milano, şi o uşoară creştere la Frankfurt. Aşadar, bursa locală are printre cele mai bune creşteri ale indicelui principal.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Pe de altă parte, indicii din SUA au încheiat în creştere şedinţa de ieri seară: Dow Jones a urcat cu 0,70%, S&P 500 cu 0,27%, Russell 2000 a crescut cu 0,49%, în timp ce Nasdaq a scăzut 0,48% de la maximul istoric din şedința precedentă.